Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Creierul - „mod de folosire“

Creierul - „mod de folosire“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Ostin Mungiu - 01 Feb, 2010

Despre creier circulă un număr mare de mituri. Unul dintre cele mai cunoscute afirmă că omul îşi foloseşte numai 10-15% din creier.

Acest mit, care circulă de mai bine de şase decenii, a fost prezentat în cartea americanului Dale Carnegie, intitulată „Cum să-ţi faci prieteni şi să-i influenţezi pe cei din jurul tău“, publicată în 1936. Fără să prezinte dovezi, el afirma, cu multă convingere, că majoritatea oamenilor folosesc aproximativ 15% din creier în activităţile lor. El susţinea că dacă îţi suprasoliciţi creierul îţi vei îmbunătăţii enorm viaţa. Având în vedere tirajul enorm realizat de această carte, sunt convins că autorul şi-a îmbogăţit substanţial existenţa.

Este adevărat că, prin anii 1920, un neuropsiholog, Karl Lashley, încercând să afle unde este localizată în creier memoria, a dresat şoareci să se orienteze în labirinturi, evaluând performanţele pe care le obţineau, pe măsură ce înlătura porţiuni din ce în ce mai mari din scoarţa creierelor lor. De fapt, prin rezultatele sale, el nu a stabilit decât zonele unde se stochează memoria şi nu cele care intervin în alte procese cerebrale. De aici a apărut versiunea greşită, susţinută şi de unii oameni de ştiinţă, că ne folosim doar de 10% din creier. O altă versiune susţinea că 10% din creier reprezintă partea conştientă, iar restul partea inconştientă (nu există dovezi clare în acest sens).

Cercetări ulterioare, efectuate de neurologi, au arătat variaţii foarte mari de la caz la caz, citându-se chiar situaţia unui tânăr care avea materia cenuşie din creier groasă numai de un milimetru (în loc de 4-5 milimetri) şi care avea un IQ de 126 (media este de 100), fiind şi posesorul unei diplome de merit în matematică!

Deşi reprezintă doar 2% din masa corporală totală, creierul foloseşte 20% din fluxul de sânge şi 20% din energia produsă de organism.

Este interesant cum au evoluat şi părerile despre numărul celulelor cerebrale. În timpul studenţiei mele, (pe la mijlocul secolului trecut), ni s-a spus că posedăm 14 miliarde de neuroni. Ultimele două decenii au adus informaţia că, de fapt, există mult mai multe astfel de celule, vorbindu-se despre o sută sau chiar o mie de miliarde de neuroni. La rândul lor, aceşti neuroni sunt înconjuraţi de alte 10 mii de miliarde de celule, care au rol în susţinerea şi hrănirea neuronului (celule gliale). Cercetări recente tind să arate, însă, că aceste celule nu se limitează numai la aceste roluri, ci pot participa şi la alte complicate procese cerebrale, cum ar fi transmiterea informaţiei dintr-o zonă în alta a sistemului nervos central.

Tehnologiile moderne (cum sunt tomografia cu emisie de pozitroni şi rezonanţa magnetică) pot investiga metabolismul creierului, arătând care sunt ariile cerebrale implicate în activităţile singulare, cum ar fi cititul, vorbitul, privitul, râsul, ascultatul, mâncatul sau mersul. Este drept că pentru o activitate singulară se solicită porţiuni mici din creier, dar pe parcursul celor 24 de ore se integrează, treptat, întreaga suprafaţă.

Unii cercetători susţin ideea, că, de fapt, inteligenţele deosebite nu s-ar datora numărului de neuroni, ci celulelor înconjurătoare, pe care le-am menţionat mai sus. În sprijinul acestei ipoteze se citează descoperirea făcută la autopsia lui Albert Einstein, şi anume că în creierul său erau mult mai multe celule „ajutătoare“ decât există într-un creier obişnuit. Nu putem preciza dintre care cele două tipuri de celule a rezultat celebra expresie a lui Einstein: „realitatea este doar o iluzie, chiar dacă una foarte persistentă“.