Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Criză de citostatic pentru tratarea leucemiei
Un citostatic care este folosit în tratarea leucemiei este deficitar în unele spitale, iar reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susțin că sunt în căutare de soluţii. „Este o problemă de producător, în sensul în care acesta are dificultăţi să se aprovizioneze. Această situaţie nu se regăseşte numai în România, ci şi în mai multe ţări din Europa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), Laurenţiu Colintineanu. El a spus că ministerul a fost notificat, anul trecut, că există probleme cu producţia acestui medicament, ultima tranşă fiind achiziţionată prin procedura de nevoi speciale - Unifarm. „Sesizarea de la I.C. Fundeni privind criza acestui medicament a venit în 18 august, în condiţiile în care ei erau la ultima cutie cu acest citostatic. Informarea e venită cam târziu”, a explicat purtătorul de cuvânt al MS. Acesta a adăugat că, în prezent, se centralizează stocurile, întrucât sunt spitale în ţară care mai au acest medicament şi va fi redirecţionat în unităţile medicale în care se tratează mulţi pacienţi cu leucemie. Potrivit lui Colintineanu, Institutul Fundeni poate să-şi procure medicamentul de la Institutul Oncologic Bucureşti. „În acest moment, MS caută o sursă alternativă de aprovizionare pentru a mai lua o nouă tranşă, pe autorizaţie de nevoi speciale, până în ianuarie 2017, când producătorul îşi reia producţia”, a mai spus Laurenţiu Colintineanu pentru Agerpres.