Crușinul, „dușmanul” toxinelor

Arbust cu virtuți vindecătoare, folosit de veacuri pentru detoxifierea organismului, crușinul este recomandat și pentru efectele sale în bolile hepatice, în tratamentul obezității sau al bolilor de piele. Acesta se găsește în flora spontană, în preparatele fitoterapeutice fiind folosită doar scoarța uscată și păstrată un an-doi înainte de consum.

Crușinul este un arbust nespinos, a cărui înălțime poate varia între 1 și 4 metri, cu tulpină cilindrică, scoarță netedă, cu striuri longitudinale. Frunzele sunt lucioase, cu nervuri proeminente. Florile mici, albe-verzui, grupate câte două până la 10 în buchete, sunt așezate la baza frunzelor superioare.

În lumea satelor, crușinul este cunoscut și sub denumirile de patachină, salbă moale, salbiș, crasci, lemn câinesc, spinul cerbului.

Crușinul crește în flora spontană, prin lunci, tufișuri, lumi­nișuri de pădure, locuri umede și umbrite, de la câmpie până în zona montană (sporadic). Înflorirea are loc în lunile aprilie - iulie. În medicina naturistă se utilizează, în diverse preparate, scoarța recoltată, uscată și păstrată un an-doi înainte de consum.

Recoltarea se face primăvara, în lunile martie-aprilie, când seva circulă intens. Atunci scoarța se desprinde de pe tulpină, având grijă să fie cojite trunchiurile tinere și ramurile de peste trei ani. Uscarea se face la temperatura de 100°C, timp de o oră, pentru a distruge rhamnotoxinele. Se continuă uscarea la 40-50°C. Produsul are gust amar, ușor astringent.

Proprietăți terapeutice

Scoarța de crușin are multiple proprietăți curative, unele mai puțin cunoscute:
- laxative (în doze mici), purgative (în doze mai mari). Efectele sunt mai puțin drastice decât la alte tratamente și nu produc dependență;
- excitant colagog și coleretic în insuficiență biliară, cu stimularea secreției bilei în ficat și evacuarea bilei în duoden;
- vermifug, antihemoroidal, antizooparazitar (la animale).

Acțiuni specifice

- combate constipaţiile cronice, insuficiența hepatică cronică, icterul, tratează ficatul congestionat, luptă împotriva cancerului hepatic, tratează angiocolitele (inflamația căilor biliare), dischinezia biliară, mărește secreția bilei, mai ales în asociere cu alte plante (anghinare, cicoare, păpădie);
- mărește peristaltismul intestinal, cu rol în eliminarea toxinelor;
- contribuie la combaterea obezității;
- are efecte bune în combaterea hemoroizilor și a helmintiazei (viermi intestinali);
- dă bune rezultate în boli de piele - dermatoze rebele, prurit, negi, pecingine;
- tratează conjunctivita.
Atenție! Consumată în stare proaspătă, scoarța produce gre­țuri, vome și colici abdominali, din cauza rhamnotoxinei conți­nute, care, prin uscare, se transformă în antrachinone terapeutice. Trebuie evitat și excesul, deoarece poate fi iritant la nivelul colonului, dând scaune lichide și provocând dezechilibre metabolice.

Forme de utilizare

În uz intern:
- decoct din două lingurițe de pulbere de scoarță, care se opăresc cu 500 ml de apă fierbinte; se fierbe 10 minute la foc redus, se infuzează patru-cinci ore, se strecoară, se îndulcește puţin și se bea, călduț, seara, înainte de culcare, câte un pahar, pentru combaterea constipației cronice;
- infuzie din amestec în părți egale de câte 20 g cu coajă de crușin + flori de soc + fenicul + planta de trei frați pătați, în 750 ml de apă clocotită; se infuzează 15 minute, se strecoară, se îndul­cește și se beau două-trei ceaiuri pe zi, în caz de constipație acută și afecțiuni dermatologice cro­nice;
- pulbere din scoarță uscată și măcinată, din care se ia câte un vârf de cuțit, de două-trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu bune rezultate în obezitate.
În uz extern, se folosește decoctul concentrat din 100 g de scoarță uscată și măcinată la un litru de apă; se fierbe 15 minute, se infuzează patru ore, se strecoară și se folosește în badijonări și comprese contra scabiei, piodermitei și altor boli cronice de piele. (Prof. univ. dr. Constantin Milică - din lucrarea „Izvoare de sănătate din flora medicinală”)