Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Cu cărţile pe faţă!
Luarea unor decizii pentru reabilitarea sistemului se impune în regim de urgenţă, dacă nu vrem ca, în 1-2 ani, pentru o durere de dinţi sau de spate să ne vină rândul la specialist în câteva luni sau pentru o operaţie sau un examen radiologic mai performant să ne urcăm în tren după ce am făcut un împrumut în bancă sau am vândut jumătate de casă.
Accesibilitatea anevoioasă la consultaţiile de specialitate, unele preţuri inaccesibile la analize, medicamente, tratamente, lipsa unor medici de specialitate ce pot fi găsiţi doar la distanţe mari, creşterea numărului de boli grave şi greu tratabile, asistenţa medicală de calitate modestă sunt doar câteva dintre nemulţumirile frecvente ale pacienţilor. De aceea, consider că fiecare asigurat trebuie să ştie care sunt condiţiile ce i se impun de către Casa de Asigurări, dacă doreşte să beneficieze de consultaţii medicale. De exemplu, într-o lună nu i se acceptă mai mult de o consultaţie şi două recontroale la un specialist. Nu se pot cere mai multe reţete de medicamente, într-o lună, pentru o boală. Solicitând reţete de la mai mulţi medici, profitând că nu se poate verifica, pe moment, este o hoţie, medicul fiind până la urmă penalizat pentru acest abuz. Pe de altă parte, şi medicul practician este afectat negativ în activitatea sa de unele nemulţumiri: reproşuri permanente nejustificate, pentru erori inerente, pentru lipsa de dotare, administrare, finanţare, organizare, agresiunile în mass-media, cu discreditarea valorii şi contribuţiei sale sociale, hărţuirea de către instituţiile statului (CNAS, DSP, primării) cu raportări statistice, controale financiare, contabile, fără vreo relevanţă în actul medical, doar consumatoare de timp, bani şi motiv de penalizări. De asemenea, intervine şi impunerea unor tarife pentru serviciile medicale, necorespunzătoare valorii sociale şi sigur generatoare de faliment. De exemplu, în prezent, o consultaţie la medicul specialist este plătită de CNAS cu 9 lei, iar după scăderea impozitelor pe venit şi dividente rămân 6 lei. Din aceştia se plătesc şi celelalte cheltuieli, pentru personalul mediu sanitar, materiale sanitare, consumabile, birotică, regii, amortizare aparatură. Necunoaşterea instituţiilor implicate în sistemul de sănătate de către cei interesaţi şi nerespectarea sarcinilor şi a cotei de participare ce revine fiecăruia pentru rezultate bune duce la reproşuri şi pretenţii neîndreptăţite. Lipsa unor proiecte pe termen lung în politica medicală, în ceea ce priveşte organizarea, finanţarea, politica de personal, atât la nivel local, cât şi central, nu face decât să provoace neajunsuri atât în rândul medicilor, cât şi al pacienţilor.