Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Cum e bine să consumăm ceaiul, cald sau fierbinte?
Ceaiul de plante este printre recomandările medicilor, băutură pe care o puteți consuma când sunteți răciți, şi nu numai. Care este, însă, temperatura potrivită la care trebuie consumat ceaiul pentru a beneficia din plin de proprietățile sale? Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist, a explicat în exclusivitate pentru DC Medical care este temperatura corectă la care trebuie să bem ceaiul când suntem răciți pentru a nu agrava simptomele bolii.
În mod obișnuit, temperatura apei folosită pentru prepararea ceaiului este între 85°C și 95°C. Aceasta este suficient de fierbinte pentru a elibera aromele și substanțele active din ceai, precum antioxidanții, și pentru a oferi un confort termic. Temperatura la care este băut ceaiul depinde de preferințele personale și de nivelul de confort. Este însă important să vă asigurați că ceaiul este suficient de fierbinte pentru a elibera substanțele active, dar să nu fie nici prea fierbinte, pentru a nu provoca un disconfort suplimentar.
Ceaiul nu trebuie să fie nici prea rece, nici prea fierbinte. El trebuie băut la o temperatură apropiată de ceea ce numim „călduț”. Ajută prin faptul că asigură motilitatea necesară la nivelul bronhiilor, mișcările foarte fine prin care sunt eliminate bacteriile. În momentul în care bem un ceai la o temperatură convenabilă, la nivelul bronhiilor inflamate din cauza răcelii se produce o îmbunătățire a acestor mișcări de curățare a aparatului respirator, a explicat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț.
Dacă ceaiul este prea fierbinte sau iritant pentru gâtul inflamat din cauza răcelii, este bine să îl lăsați să se răcească puțin sau să adăugați apă rece până îl aduceți la temperatura dorită. Este important să vă asigurați că ceaiul nu este prea fierbinte pentru a evita să agravați iritația gâtului sau să provocați un disconfort. (I. N.)