Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Cum recunoaştem dermatomicozele pielii capului la copil
Micozele pielii capului întâlnite, în majoritatea lor, la vârsta copilăriei sunt provocate de anumiţi paraziţi transmişi chiar de la animal la om. Foarte importantă este cunoaşterea gazdei naturale a parazitului, pentru că de aceasta depinde riscul de răspândire în colectivitate a bolilor. Contaminarea directă a unei persoane sănătoase de la un bolnav infectat este mai puţin frecventă. În schimb, se pot observa epidemii familiale determinate de contactul cu acelaşi animal.
Tricofitia reprezintă o dermatomicoză uscată sau inflamatorie, determinată de paraziţi din genul Tricophyton. Tricofitia uscată a pielii capului este, în general, o boală a copilului de vârstă şcolară. Din punct de vedere clinic, la nivelul pielii capului apar numeroase plăci mici, cu diametrul de câţiva milimetri, scuamoase, de formă rotundă sau neregulată. Pe aceste plăci, printre perii cu aspect normal, se observă un număr mai mare sau mai mic de peri scurţi (1-2 mm), de culoare cenuşie, neregulaţi. Dacă nu este tratată, boala poate persista până la vârsta de 15-18 ani, când se vindecă, în general spontan, fără să lase alopecie (căderea totală a părului). Această vindecare spontană pare a fi în legătură cu creşterea cantităţii de acizi graşi din secreţia glandelor sebacee. Medicul specialist va pune diagnosticul bolii numai după examenul microscopic direct al perilor rupţi sau al fragmentelor de peri conţinute de grosimea scuamelor de pe suprafaţa acestor plăci. Tricofitia supurată a pielii capului este o boală care poate fi transmisă de la şoarece, şobolan, cal, viţel, pisică sau câine. Boala este mai frecventă în mediul rural decât în cel urban şi afectează, cel mai frecvent, copiii de vârstă şcolară şi mai ales băieţii. Din punct de vedere clinic, copilul prezintă la nivelul pielii capului unul sau mai multe placarde perfect rotunde, cu diametrul de 4-6 cm, cu o suprafaţă roşie, presărată cu pustule foliculare (mici tumefacţii ce conţin puroi) şi cu orificii, din care, la presiune, ies picături de puroi. Perii bolnavi sunt eliminaţi spontan, prin supuraţia foliculară. Ca semn însoţitor, ganglionii din spatele urechilor şi cei suboccipitali sunt măriţi în volum şi sunt dureroşi, iar bolnavii sunt, uneori, febrili. Tricofitia supurată are tendinţă la vindecare spontană în câteva luni. Însă, din cauza faptului că procesul supurativ este profund, vindecarea este urmată de cicatrice şi alopecie. Şi în acest caz, diagnosticul exact este pus prin examenul microscopic al firului de păr recoltat de la periferia placardului. Microsporia este o polimicoză caracterizată prin placarde mari, la nivelul cărora majoritatea perilor parazitaţi apar egal rupţi la câţiva milimetri de orificiul folicular (cel care generează firul de păr). În general, boala este provocată de un prazit uman, dar sursă de infecţie pot fi şi câinii, şi pisicile. Afecţiunea este întâlnită la copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, mai frecvent la băieţi decât la fete şi nu apare la copiii roşcaţi. Microsporia se transmite mai uşor decât tricofitia, ceea ce impune depistarea precoce, pentru a evita apariţia de epidemii în colectivitate. Îmbolnăvirea se face fie prin contact direct sau indirect cu obiecte de toaletă, instrumente de tuns, căciulă, şapcă, pălărie, în care sporii rămân viabili timp îndelungat. Clinic, boala se prezintă sub forma unor plăci localizate în pielea capului, bine delimitate, acoperite de scuame cenuşii. Perii bolnavi sunt înveliţi la bază de un manşon alb, constituit din spori aglomeraţi. Microsporia netratată evoluează până la pubertate, când se vindecă spontan, fără alopecie definitivă. Diagnosticul se pune doar în urma examenului microscopic al perilor recoltaţi de la nivelul plăcilor. Recomandarea noastră, a medicilor, este ca aceste micoze ale pielii capului să fie depistate cât mai precoce posibil, în vederea izolării din colectivitate a copiilor bolnavi şi a aplicării tratamentului specific. Spitalizarea micilor bolnavi nu este obligatorie, însă lenjeriile folosite de aceştia trebuiesc bine dezinfectate prin fierbere, iar căciulile, inclusiv cele de blană, prin vapori de formol.