Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Cum să facem o cură eficientă de ape minerale
Apa este elementul primordial al vieţii pe pământ, orice vieţuitoare, animal sau plantă, indiferent că este mică sau mare, având nevoie de ea. Apa este „vehiculul“ care dizolvă şi aduce elemente hrănitoare acolo unde sunt necesare şi duce spre eliminare elementele nefolositoare, care au devenit toxice.
Dacă animalele sălbatice, inconştient, la comanda unor senzori chimici din organism, ronţăie anumite pământuri, lângă anumite pietre, sau beau anumite ape încărcate cu diverse minerale, pe care le caută zeci şi zeci de kilometri, omul este nevoit să compenseze simţurile „anesteziate“ şi pervertite de viaţa modernă, căutând cu „ochii minţii“ să dea organismului anumite elemente nutritive şi tămăduitoare pentru a-i asigura viaţa. Apele minerale băute acţionează asupra tuturor organelor interne, ajungând până la cea mai mică celulă, dar produc modificări spectaculoase, în primul rând asupra tubului digestiv, la nivelul stomacului, duodenului, ficatului, colecistului, pancreasului, precum şi asupra aparatului urinar prin intermediul rinichilor. Graţie pământurilor şi gazelor prin care trec, apele minerale se încarcă şi au o anumită compoziţie chimică. Există 11 grupe de ape minerale 1. Apele oligominerale – cele care au o mineralizare totală sub 1g/l, fără gaze sau elemente chimice rare sau radioactive; sunt asemănătoare cu apa potabilă. Se găsesc la Călimăneşti, Olăneşti, Slănic Moldova, Felix, Sângeorz Băi. Din intestin se resorb rapid, ca urmare a slabei lor mineralizări şi sunt eliminate repede, mărind diureza. Efectul diuretic este acţiunea principală, scăzând concentraţia sărurilor minerale din urină, precum şi a produşilor de degradare proteică din sânge. Creşterea diurezei produce o spălare a căilor urinare, cu eliminarea nisipului de la rinichi, a produselor inflamatorii şi a florei microbiene, cu repararea şi vindecarea căilor urinare. Ca tehnică de cură, de obicei, se administrează cantităţi mici, de 2-3 pahare a câte 250 ml, băute încet, dimineaţa şi la prânz, pe nemâncate, mărindu-se doza în 2-3 săptămâni la 6-7 litri pe zi. Indicaţii: procese inflamatorii şi infecţioase cronice ale căilor urinare (pielite, cistite, hipersecreţii de uraţi, fosfaţi, oxalaţi, cu predispoziţie la litiază). 2. Apele carbogazoase au cel puţin 1g de CO2/l, sunt slab acide şi astfel dizolvă multe săruri din solul prin care trec, formând bicarbonaţi. Prin degajarea CO2, sărurile se depun pe vase, pietre şi vegetaţia pe care o stropesc. Asemenea ape se găsesc la Slănic Moldova, Şarul Dornei, Covasna, Gheorgheni, Bicaz. Sunt recomandate în cură de băut, pentru potolirea setei, prin hiperemia şi excitarea nervilor gustativi din mucoasa bucofaringiană. Prin excitarea mucoasei gastrice măresc secreţia de suc gastric şi de acid clorhidric din stomac. De asemenea, calmează durerile de stomac şi activează golirea acestuia, cresc diureza prin absorbţia mare de apă în intestin, stimulează centrul respirator din bulb, mărind amplitudinea respiraţiilor şi creşterea ventilaţiei pulmonare. 3. Apele alcaline conţin cel puţin 1g hidrocarbonat de sodiu la litrul de apă minerală. Alcalinitatea lor se manifestă prin posibilitatea de a fixa acizii. Apele alcaline sunt, de obicei, mixte, mai ales cu conţinut de bioxid de carbon, clorurosodice, sulfuroase, sulfatate, feruginoase. Se găsesc la Arieş, Năsăud, Călimăneşti, Govora, Pucioasa, Strunga, Tg. Frumos. Administrarea pe stomacul gol cu o oră şi jumătate sau două înainte de masă are o acţiune de diminuare a secreţiei şi acidităţii stomacului. Administrarea cu puţin timp înainte de masă (30 de minute) sau o dată cu hrana provoacă o creştere a secreţiei gastrice. Băută după masă, apa alcalină neutralizează aciditatea gastrică, calmează arsurile şi durerile. În diabet, efectul alcalinizat al acestor ape favorizează oxidările şi, deci, o mai bună utilizare a hidraţilor de carbon. La bolnavii hepatobiliari micşorează densitatea bilei şi drenajul acesteia, ameliorând procesele inflamatorii ale căilor biliare. 4. Apele minerale alcalinoferoase şi feroase sunt apele în compoziţia cărora predomină, alături de bicarbonat, cationi de Ca şi Mg. Apele cu Ca sunt mai valoroase, modificând excitabilitatea neuromusculară. În procesele inflamatorii intestinale inhibă motilitatea intestinului, producând constipaţia. Apele calcice sunt diuretice prin mecanisme complexe; de asemenea, schimbând reacţia urinei, îi inhibă germenii sensibili în mediul acid. Se găsesc la Borsec, Covasna, Sângeorz, Slănic Moldova. 5. Apele feruginoase trebuie să conţină cel puţin 10 mg ioni de fier la 1 l apă minerală. Aceste ape conţin întotdeauna şi bioxid de carbon, dar şi foarte frecvent săruri de calciu şi sulfaţi clorurosodici. Se găsesc la Tuşnad, Vatra Dornei, Buziaş, Covasna. Indicaţii: în maladii infecţioase cronice, intoxicaţii cronice, hemoragii repetate, în carenţă de fier exogen sau prin nevoi sporite din parazitoze şi boli de ficat. 6. Apele arsenicale conţin în cantităţi foarte mici, respectiv 0,7 mg, ion arsenic/l. Arsenicul există în mod normal în tiroidă, glanda mamară, oase, piele, păr, sânge menstrual. Acţiunea principală a arsenicului se exercită asupra proceselor de nutriţie generală, diminuând arderile tisulare, favorizând asimilarea. Se întâlnesc la Covasna, Şarul Dornei. Sunt indicate în stări de debilitate, mai ales la copii, de convalescenţă, anemii secundare, disfuncţii tiroidiene cu metabolism ridicat, psoriazis. Administrarea se face cu cantităţi mici, de 25 ml, de două ori pe zi, până la 250 ml/zi. La sfârşitul curei, cantitatea se micşorează treptat. 7. Apele sărate (clorurosodice), cu cel puţin 1 g de sare/l, până la 15 g/l, ape utilizabile în cura internă. Se găsesc la Piatra Neamţ, Ocna Sibiului, Târgu Ocna, Vrancea. Acţiunea lor la nivelul aparatului digestiv este de a excita mucoasa gastrică, potenţând secreţia gastrică. De asemenea, produc o creştere importantă a motilităţii şi a secreţiei intestinale, mai ales dacă au în compoziţie şi sulfaţi. Indicaţiile importante ale curei interne sunt gastrita hipotonică în constipaţii cronice, obezitate, stări dismetabolice. Contraindicaţia apelor sărate în cură internă este hipertensiunea şi dezechilibrele hidroelectrolitice. 8. Apele iodurate conţin cel puţin 1 mg iod/kg. Sunt în asociere cu apele clorurosodice, având o origine comună din flora şi fauna mărilor de odinioară. Se găsesc la Bazna, Sărata Monteoru, Pucioasa. Se recomandă în boli tiroidiene cu deficit de iod, în tulburări funcţionale ale glandelor sexuale la femei. Eliminarea iodului prin mucoasa alveolară ameliorează procesul inflamator al căilor respiratorii superioare şi inferioare. 9. Apele sulfuroase trebuie să conţină cel puţin 1 mg sulf titrabil/l, sub formă de hidrogen sulfurat. Şi aceste ape sulfuroase sunt în combinaţie cu alte elemente din cele deja prezentate. Se găsesc la Strunga, Târgu Frumos, Nicolina - Iaşi, Pucioasa, Tg. Ocna, Mangalia, Olăneşti. Au acţiune la nivelul stomacului, cresc secreţia gastrică, de asemenea şi peristaltismul intestinal, combătând constipaţia. La nivelul ficatului exercită un efect de eliminare a secreţiei biliare, al nivelul intestinului are efect antitoxic în intoxicaţii cu mercur, plumb şi zinc. Sunt indicate în constipaţii şi colite cronice, în afecţiuni cronice ale ficatului şi vezicii biliare, în diabetul zaharat, în hiperglicemie şi în intoxicaţii cronice cu metale grele. 10. Apele sulfatate - în această categorie intră apele minerale care conţin cel puţin 1 g de substanţe solide dizolvate la 1 l, în care predomină sulfaţii. Acţiunea lor este în special asupra intestinului, ficatului şi căilor biliare, prin mărirea secreţiei şi excreţiei din aceste organe. Se găsesc la Bălţăteşti - Neamţ, Buziaş - Cluj, Breazu - Iaşi, Tg. Ocna, Slănic Moldova. Mod de administrare: apele sulfatate se prescriu dimineaţa, pe nemâncate, în cantitate de 100-300 ml, în raport cu concentraţia lor şi, de preferinţă, calde. Dacă sunt mai concentrate de 10 g/l nu pot fi folosite decât cu pauze intercalate şi diluate cu apă potabilă. 11. Ape radioactive – conţin cantităţi variabile de uraniu, actiniu sau thoriu. În prezent nu sunt recomandabile, deoarece radioactivitatea generală a crescut mult, cu urmări nedorite în creşterea frecvenţei cancerului. Se găsesc la Borsec, Herculane, Sângeorz-Băi, Vatra Dornei, 1 Mai.