Cum se face diversificarea alimentaţiei sugarului

Pentru a examina dezvoltarea psihosocială se folosesc o serie de tehnici de evaluare bazate pe teste şi scări standardizate de apreciere. Problema cea mai grea a evaluării o constituie alegerea grupelor de copii de referinţă, cu condiţiile similare ale grupului cercetat. Se continuă cu observarea copilului, care, de obicei, se face la domiciliu sau în servicii special amenajate, unde observatorul nu este văzut.

O etapă importantă a dezvoltării psihosociale a copilului o reprezintă comportamentul acestuia, legat de alimentaţie, joc, somn, simţul de curăţenie şi educaţie sfincteriană, comportamentul agresiv, gelozia.

Aspectele psihosociale ale alimentaţiei sunt dominate de relaţiile afective dintre mamă şi copil. Alimentaţia naturală constituie un important moment relaţional. De asemenea, modul de a oferi biberonul, ţinutul în braţe, vorbele mamei adresate copilului nu egalează satisfacţia suptului, dar reuşesc să creeze o ambianţă plăcută sugarului.

Ablactarea, cu cele două momente, înţărcarea de la alimentaţia la sân şi abandonul biberonului pot constitui o sursă de greşeli, cu repercursiuni asupra comportamentului copilului. De aceea, ablactarea trebuie să se facă progresiv, în 8-15 zile, uneori şi mai mult, fără a se forţa introducerea noilor alimente. În încercarea de a dezobişnui copilul de a suge la biberon, prin ungerea tetinei cu muştar sau cu alte alimente cu gust amărui, nu facem decât să dezvoltăm anomalii în dezvoltarea psihosocială.

Copilul refuză frecvent alimentaţia, mai ales cu ocazia trecerii la alimente cu consistenţă semisolidă şi solidă. De aceea, diversificarea trebuie să se facă treptat, la şase luni pentru sugarii care au fost alimentaţi natural şi la patru luni pentru cei alimentaţi artificial. Se începe cu alimente lichide, supă de zarzavat, apoi cu legume pasate, realizând astfel un aliment semisolid. Nu este indicat ca piureurile prea omogenizate să fie o obişnuinţă în alimentaţia sugarului după diversificare, deoarece, ulterior, se vor refuza alimentele grunjoase sau cu bucăţi mai mari de legume şi carne tocată netrecute prin sită.

Refuzul alimentaţiei se mai întâlneşte în situaţiile de boală, în care se înregistrează şi febră; în aceste cazuri se constată revenirea spontană a apetitului.

Mamele vor fi instruite asupra caracterului constituţional al apetitului, în sensul că sunt copii cu poftă mare de mâncare şi alţii, care, fără să fie bolnavi, au un apetit scăzut. Această trăsătură poate fi ereditară şi, de multe ori, este întâlnită la unul dintre părinţi, în copilărie. Frecvenţa cea mai ridicată a apetitului redus se constată între vârsta de 4-6 ani. În cea de-a doua copilărie se constată adevărate forme de anorexie, numite anorexii psihogene. Nu rare sunt şi cazurile de şantaj alimentar din partea unor copii care simt că primirea prânzului constituie o plăcere pentru părinţi. Acest şantaj este practicat în scopul obţinerii unor avantaje. Cu răbdare şi calm, copiii pot fi dezobişnuiţi de această practică, care poate avea implicaţii în evoluţia personalităţii copilului.

În dezvoltarea psihosocială, şi jocul are un rol important şi reprezintă activitatea principală a copilului. Prin joc copilul învaţă să cunoască realitatea înconjurătoare, dar şi pe el însuşi. Schematic, jocul începe cu examinarea propriului corp, apoi a obiectelor din apropierea lui şi se termină prin înglobarea anturajului uman, a animalelor, a păsărilor.

Părinţii au un rol important în această activitate. Alegerea jucăriilor trebuie să se facă cu multă grijă. Se va ţine seama de materialul din care sunt construite, care, în primul rând, să fie uşor lavabil şi netraumatizant, să nu fie vopsite cu lacuri şi uleiuri toxice. Pe măsura dezvoltării copilului se vor oferi jucării mai complicate, dar nu foarte multe deodată, iar pentru procurarea lor se va ţine cont de necesităţile reale ale copilului şi nu de preferinţele părinţilor.