Cum se face resuscitarea cardio-respiratorie

Suportul de bază al vieţii (Basic Life Support - BLS) este definit ca un ansamblu de măsuri de resuscitare efectuate asupra unui pacient aflat în stop cardio-respirator, fără a se folosi echipamente specifice. Manevrele de resuscitare sunt compresiunile toracice externe şi ventilaţia artificială, acestea trebuind să fie realizate de către martorul la eveniment.

Acţiunile au scopul de a furniza organelor vitale (creier şi cord) un flux minim de sânge, care să permită supravieţuirea lor până la restabilirea circulaţiei spontane. Aceste manevre sunt eficiente doar dacă se încep foarte rapid după apariţia stopului cardiac, în primele 4-5 minute, când creierul este încă viabil şi dacă se continuă până la sosirea ajutorului medical specializat. De aici rezultă importanţa însuşirii acestor noţiuni teoretice şi practice de către populaţie, pentru ca să poată fi asigurat suportul de bază al vieţii de către orice martor, indiferent de profesia sa.

În cazul adultului aflat în stop cardio-respirator, imediat după constatarea inconştienţei este vitală apelarea telefonului 112 înainte de începerea manevrelor de resuscitare, în cazul persoanelor care nu au pregătire medicală. Prioritatea acestui apel rezidă din faptul că în majoritatea cazurilor de stop cardiac este necesară aplicarea tratamentului medical specializat cât mai urgent (defibrilare electrică precoce), rata supravieţuirii scăzând cu 10% pentru fiecare minut de întârziere a defibrilării.

Secvenţele BLS:

- oprirea accidentului, atât victima cât şi salvatorul trebuie să fie în condiţii de siguranţă;

- evaluarea stării de conştienţă, urmărind răspunsul mai întâi la stimuli verbali (se întreabă ce s-a întâmplat), apoi la stimuli dureroşi (ciupitul lobului urechii);

- la pacientul inconştient (care nu răspunde la manevrele de mai sus) - se apelează 112, cerându-se ajutorul;

- urmează eliberarea căilor aeriene superioare. Pacientul este culcat pe spate, pe un plan dur, cu capul în ax, cu trunchiul şi cu braţele pe lângă corp. În cazul pacientului inconştient, tonusul musculaturii planşeului bucal este scăzut, baza limbii împiedicând respiraţia. Prin manevre simple, respectiv împingerea înainte a mandibulei, se ridică baza limbii, înlăturând obstrucţia şi eliberând căile aeriene. Înainte de efectuarea acestor manevre este bine să se cureţe manual cavitatea bucală, pentru a preveni alunecarea unor corpi străini (dinţi rupţi, proteze dentare mobile) din gură în căile aeriene.

Apoi, cu o mână pe frunte şi două degete de la cealaltă mână sub bărbie, se dă uşor capul pe spate, ridicând mandibula, cu menţiunea că, în cazul unui pacient traumatizat, trebuie să se limiteze cât mai mult mobilizarea capului, pentru a nu se agrava un posibil traumatism al coloanei vertebrale cervicale;

- menţinând astfel libertatea căilor aeriene, se evaluează prezenţa sau absenţa respiraţiilor spontane;

- dacă pacientul respiră, este aşezat în poziţia laterală de siguranţă şi supravegheat până la sosirea echipajului medical specializat;

- dacă pacientul nu respiră, se încep manevrele de resuscitare cardio-respiratorie, efectuând secvenţe de 30 de compresiuni toracice externe în jumătatea inferioară a sternului, alternativ cu două ventilaţii artificiale gură la gură sau gură la nas.

Cum se efectuează compresiunile toracice

Pentru compresiunile toracice externe se folosesc ambele mâini ale salvatorului, cu degetele întrepătrunse şi ridicate de pe torace, coatele întinse, fără a se întrerupe contactul cu tegumentul pacientului, cu frecvenţa de 100/minut şi o presiune suficientă pentru a comprima sternul cu 4-5 cm, timpii de compresie şi decompresie fiind egali.

Ventilaţia artificială gură la gură este o metodă rapidă şi eficace, care se efectuează pensând nările pacientului, aplicând etanş gura resuscitatorului pe gura întredeschisă a pacientului, eventual prin intermediul unei batiste, menţinând bărbia acestuia ridicată şi expirând lent, timp de o secundă, până când i se expansionează toracele, după care salvatorul se ridică, pentru a permite eliminarea pasivă a aerului expirat din plămânii pacientului. Urmează a doua ventilaţie artificială, apoi compresiunile toracice.

Dacă nu se poate realiza respiraţia gură la gură, de exemplu în cazul traumatismelor grave ale cavităţii bucale, se efectuează respiraţia gură la nas, în acelaşi mod, dar de data aceasta se va închide gura pacientului în timpul ventilaţiei, cu ajutorul celor două degete de sub bărbie.

Resuscitarea se continuă în aceeaşi secvenţă: 30 compresii toracice externe / 2 ventilaţii artificiale, indiferent dacă sunt unul sau doi salvatori, până la sosirea ajutorului medical specializat sau până la apariţia respiraţiilor spontane ale pacientului.