Cum se tratează blocajul canalului lacrimo-nazal al nou-născutului

Obstrucţia congenitală a canalului lacrimo-nazal este de departe cea mai frecventă anomalie a sistemului de drenaj lacrimal la copil (în proporţie de 6%), dar şi cea mai controversată din punctul de vedere al manierei de tratament. Afecţiunea rezultă dintr-un defect de perforare a părţii inferioare a canalului lacrimo-nazal, care duce la o absenţă a drenajului lacrimal.

Obstrucţia (blocarea) congenitală a canalului lacrimo-nazal se manifestă prin apariţia la copilul nou-născut, după o lună de zile de la naştere, a unei lăcrimări persistente uşor mucoase, mai frecvent unilateral (86,6%) şi pe partea stângă, însoţită de fenomene infecţioase repetate. Apare prin iritarea mucoasei canalului lacrimo-nazal şi a sacului lacrimal, astfel încât se produce mai mult mucus, care contribuie la realizarea aspectului clinic de conjunctivită bacteriană. În majoritatea cazurilor, diagnosticul se pune foarte uşor pe baza istoricului şi a examenului clinic, pe caracterul recidivant al lăcrimării şi al infecţiei, pe baza prezenţei de secreţie în unghiul intern al ochiului şi a unui reflux al unei secreţii muco-purulente, în cantitate variabilă, prin punctele lacrimale, mai ales la presiunea în regiunea sacului lacrimal.

Simptomatologia este mult mai evidentă după ce copilul se trezeşte din somn, câteodată părinţii fiind nevoiţi să îndepărteze mucusul uscat depus pe gene, astfel încât copilul să poată deschide ochiul afectat. Frecvent, se observă că aplicarea unei presiuni în unghiul intern al ochiului produce refluarea secreţiilor mucoase pe suprafaţa conjunctivei, care rămâne în general neinflamată pe parcursul primelor etape, ceea ce exclude diagnosticul de conjunctivită. Ochiul este umed în permanenţă, ca şi cum copilul s-ar pregăti să plângă, prezenţa scurgerii lacrimilor pe obraz fiind un simptom major. Acest simptom este mai evident iarna, când bate vântul sau atunci când copilul este scos la plimbare. Netratată, această afecţiune se poate complica.

Metode de tratament

Conduita terapeutică iniţială constă în administrarea de antibiotice locale, cel mai frecvent prin instilaţii oculare, pentru a stăpâni componenta infecţioasă şi realizarea masajului sacului lacrimal de câteva ori pe zi. Tehnica constă în masarea sacului lacrimal din afară spre nazal şi de sus în jos, ceea ce determină o presiune hidrostatică ce poate rupe membrana care determină obstrucţia canalului lacrimo-nazal. Înainte de masaj se instilează un antibiotic (tobramicină, netilmicină, ofloxacină), iar rata instilaţiilor diferă în funcţie de severitatea secreţiei muco-purulente.

În cazul nesoluţionării afecţiunii prin tratament medical conservator, se recomandă sondarea căilor lacrimale, sub anestezie generală, decizie influenţată de mai mulţi factori: experienţa în acest tratament a medicului, tipul de anestezie disponibil pentru copilul mic, părerea familiei şi efectul tratamentului medical efectuat în prealabil. Această intervenţie se impune în momentul în care, deşi se aplică corect tratamentul medical conservator, se instalează o iritaţie a conjunctivei şi a pielii ce acoperă unghiul intern al ochiului. Se consideră că intervenţia poate fi temporizată până la vârsta de 12 luni, dar în practică părinţii nu respectă indicaţiile şi din acest motiv cateterismul căilor lacrimale este efectuat mult mai devreme. Rata succesului cateterismului după vârsta de doi ani scade foarte mult, proporţional cu vârsta. După sondaj se recomandă instilarea unui colir cu antibiotice timp de 7-10 zile şi masajul sacului lacrimal.