Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Cum se tratează flegmonul periamigdalian

Cum se tratează flegmonul periamigdalian

Un articol de: Simona Alina Strugariu - 29 Iul, 2009

Flegmonul periamigdalian reprezintă o supuraţie acută a ţesutului care separă amigdala de peretele faringian şi apare cel mai frecvent după o amigdalită acută sau amigdalită cronică reacutizată.

O serie de factori generali contribuie la dezvoltarea acestei forme de infecţie:

- oboseala, frigul (este mai frecvent primăvara şi toamna);

- traumatisme locale, boli infecţioase (scarlatina, difteria).

Printre cauzele locale favorizante, menţionăm:

- prezenţa proceselor inflamatorii cronice la nivelul amigdalelor;

- septicitatea buco-dentară: carii dentare, fistule alveolare, de asemenea, accidentele de erupţie ale măselei de minte pot produce supuraţii flegmonoase ale amigdalei;

-infecţii de vecinătate (adenodite, rinite, sinuzite);

-intervenţii chirurgicale la nivel rino-sinusal.

Vom descrie, în continuare, simptomele flegmonului antero-superior, care este cel mai frecvent. Acesta debutează după o amigdalită acută tratată superficial, după o amigdalită cronică acutizată sau în cursul erupţiei unui molar de minte cu:

- disfagie (durere în gât simţită atât în timpul înghiţirii, cât şi după), fiind foarte puternică, devenind sâcâitoare;

- otalgie reflexă (durere în ureche);

- adenopatie regională (infamaţia dureroasă a ganglionilor de la nivelul gâtului);

- salivaţie abundentă;

- refuzul alimentaţiei, modificarea vocii, halenă fetidă (miros putred din gură), stare generală modificată, cu febră, durere de cap, insomnie, trismus (imposibilitatea de a deschide gura sau efectuare acestui gest cu foarte multă greutate, din cauza spasmului muşchilor masticatori);

- poziţia bolnavului este specifică din cauza acestor simptome (gât ţeapăn, cap aplecat, gura întredeschisă).

Evoluţia este, în marea majoritate a cazurilor, favorabilă, sub un tratament corect efectuat. Sunt, însă, semnalate şi următoarele situaţii particulare:

- deschiderea spontană a colecţiei de puroi ce înconjoară amigdala;

- se resoarbe într-o parte şi se dezvoltă pe partea opusă;

- vindecare foarte lentă, cu resorbţia completă după trei săptămâni;

- apariţia complicaţiilor (extensia spre laringe, spre baza limbii, septicemia, hemoragia, meningita, abcesul cerebral).

Se impune tratament de urgenţă

Tratamentul este o urgenţă şi va fi efectuat într-un serviciu specializat ORL, constând în:

- deschiderea chirurgicală a colecţiei purulente, favorizând eliminarea puroiului. Este bine ca înainte de acest gest să se efectueze o puncţie în punctul de bombare maximă a colecţiei şi efectuarea unui examen bacteriologic din puroiul extras şi a unei antibiograme;

- antibioterapie masivă administrată injectabil (intramuscular sau pe venă);

- antalgice, antipiretice (contra durerii şi febrei);

-regim dietetic cu o alimentaţie uşoară, bazată pe lichide şi semisolide;

- intervenţie chirurgicală de scoatere a amigdalelor după o lună de zile.