De ce apar escarele?

O neglijenţă de câteva ore în îngrijirea persoanelor imobilizate la pat poate avea drept consecinţă apariţia unor răni numite escare sau leziuni de decubit. Apariţia escarelor se plăteşte prin durere şi prin săptămâni sau chiar luni de efort de tratament.

Escarele sunt leziuni (răni) la nivelul pielii şi a ţesutului învecinat, datorate lipsei de oxigenare tisulară, ca urmare a comprimării vaselor de sânge care irigă zona respectivă. Comprimarea vaselor de sânge de la nivelul pielii (mai precis, de la nivelul dermului) se realizează ca urmare a presiunii constante, prea îndelungate, la nivelul unei anumite zone. Rezultatul comprimării vaselor şi a reducerii aportului de sânge în acea zonă îl constituie moartea celulelor, lezarea pielii şi formarea de ulceraţii.

Localizarea cea mai frecventă a escarelor este la nivelul zonelor de sprijin ale corpului. Caracteristic pentru aceste zone este prezenţa proeminenţelor osoase (a zonelor în care nu sunt muşchi sau strat de grăsime subcutanată), astfel încât pielea este practic „strivită“ între oase şi planul dur al patului. Aproximatix 95% dintre escare apar la nivelul spatelui şi a părţii inferioare a corpului. Astfel, cel mai frecvent afectate sunt regiunea omoplaţilor şi, mai ales, în partea inferioară a corpului, zonele lombare şi sacrală (partea inferioară a spatelui), regiunea de la nivelul şoldurilor, fundului sau călcâielor. Escarele mai pot fi localizate la nivelul cefei, coatelor, între genunchi sau deasupra gleznelor.

Factorul declanşator îl constituie imobilizarea prelungită la pat sau în fotoliu (la persoane aflate în stare de comă sau confuzie mentală, demenţă, tulburări de sensibilitate, persoane denutrite, persoane imobilizate după fracturi, arsuri sau intervenţii chirurgicale laborioase etc). O escară poate să apară şi în decurs de câteva ore, chiar la un pacient tânăr, aflat în stare de comă profundă.

Alţi factori care contribuie la apariţia escarelor sunt:

- frecarea de suprafeţe rugoase (de exemplu, când pacientul este târât sau tras pe cearşafuri);

- apariţia de cute ale pielii produse prin alunecarea corpului într-o parte (în aceste zone este afectată circulaţia sangvină);

- umezeala pielii datorată transpiraţiei sau incontinenţei urinare (pierderii involuntare de urină);

- starea de denutriţie prin care se reduce stratul de grăsime subcutanată;

- diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, obezitatea sau alte afecţiuni în care este alterată circulaţia sangvină periferică;

- vârsta peste 70 de ani deoarece la persoanele în vârstă pielea este mai subţire şi îşi pierde din elasticitate, de aceea se lezează mai uşor;

- febra, deoarece prin creşterea temperaturii corpului se alterează şi mai mult zonele care prezintă risc crescut pentru formarea de escare.

La început, zona predispusă este mai sensibilă şi dureroasă, de culoare roşiatică şi nu se albeşte când se exercită o presiune. În lipsa unor măsuri eficiente de îngrijire, ulterior, leziunea se extinde, zona devine insensibilă, iar în centrul zonei respective pielea se necrozează (se înnegreşte) şi se ulcerează. Ulceraţia se poate extinde progresiv la zonele profunde, căpătând aspect de crater de dimensini reduse. În mod frecvent, aceste ulceraţii se suprainfectează (apare o secreţie purulentă urât mirositoare), iar zona devine fierbinte şi roşie. Dacă ulceraţia progresează, se pot produce distrucţii la nivelul ţesuturilor profunde (tendoane, articulaţii) sau infecţii grave (septicemie, osteomielită). Astfel, escarele reprezintă o afecţiune ce poate ameninţa viaţa pacientului, deoarece ţesutul lezat este foarte vulnerabil la infecţii.

Măsurile de îngrijire trebuie iniţiate precoce pentru a preveni apariţia escarelor, deoarece, odată leziunea progresată la o etapă avansată, va fi mai greu de vindecat.