De la pipă la ţigara electronică

Aflăm din ziare şi de la televizor că din ce în ce mai multe ţări interzic fumatul în locuri publice sau îl permit numai în locuri special amenajate. De curând, aflându-mă pe un mare aeroport european, care se întindea în partea rezervată pasagerilor pe o suprafaţă de mai multe hectare, câţiva inşi înghesuiţi într-o cabină transparentă, care nu era mai mare de 4 metri pătraţi, trăgând din ţigară, dădeau senzaţia unor exponate dintr-o grădină zoologică, limitate de zăbrelele cuştii. Meditând la cele văzute şi confruntându-le cu realitatea înconjurătoare, mi-am dat seama că dependenţa de tutun este o manifestare patologică, chiar dacă uşoară, care nu se poate vindeca doar cu un avertisment imprimat pe pachetul de ţigări. Obiceiul fumatului este vechi şi, pentru cine nu ştie, este un „cadou“ provenit din Lumea Nouă.

Cuvântul „tutun“ provine de la insula Tobago, care face parte din Insulele Americii Centrale, dar tutunul era cunoscut şi în America de Nord. De altfel, există o legendă la indienii Huson din America de Nord, care relatează despre originea tutunului. În legendă, se spune că a fost odată o foamete mare şi că întreg pământul era neroditor. După multe rugăciuni, Marele Spirit a trimis o fecioară fără straie să facă pământul din nou roditor şi să salveze oamenii. Ea a atins pământul cu mâna stângă şi acolo au răsărit cartofii, l-a atins cu mâna dreaptă şi acolo a apărut porumbul, iar apoi s-a aşezat şi pe tot pământul rămas a încolţit tutunul.

În Europa, tutunul a fost adus de către marinarii lui Columb şi s-a răspândit rapid în Portugalia, în Franţa, Anglia, Italia, Rusia şi, mai târziu, în celelalte ţări. Iniţial, marinarii mestecau tutunul, apoi, soldaţii au folosit pipa, iar din improvizaţia unui ofiţer francez, care a pus tutunul în tuburi de hârtie în care se ţinea praf de puşcă, s-a născut ţigara.

Ca farmacolog şi algeziolog, nu pot să nu vă informez că, la început, tutunul a fost folosit ca remediu pentru durerile migrenoase, pentru terapia astmului şi anginei de piept, în clismă, pentru tratamentul constipaţiei şi chiar pentru… combaterea păduchilor.

Pe teritoriul României, se pare că tutunul a fost folosit începând din secolul al XVI-lea, dar primele fabrici de prelucrare a tutunului au apărut în Moldova, în 1812, şi în Muntenia, în 1821. În deceniile care au urmat, obiceiul fumatului a căpătat din ce în ce mai mulţi adepţi, iar dacă secolul al XIX-lea a fost secolul pipei şi al trabucului, din secolul al XX-lea până în zilele noastre, ţigara a devenit cea mai populară formă de consum.

În compoziţia ţigărilor se regăsesc, alături de principiul activ nicotina (substanţă care determină starea de trezire şi de confort pe care o oferă fumatul), şi substanţe carcinogene, provenite, în special, din arderea hârtiei din ţigară. Aceste din urmă substanţe sunt implicate indubitabil într-o patologie foarte variată şi extrem de costisitoare pentru sistemele de sănătate din fiecare ţară. De aceea, guvernele diferitelor ţări, în colaborare cu instituţiile academice şi de cercetare, caută căi şi metode pentru reducerea şi combaterea acestui flagel. Despre ce s-a realizat în acest domeniu veţi afla în numărul viitor.