Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Decoctul din scoarţă de salcie, cel mai bun remediu împotriva frisoanelor
George B., Bucureşti: "Aş dori să publicaţi câteva reţete naturiste indicate în combaterea frisoanelor. Vă mulţumesc".
Prof. Constantin Milică: De multe ori febra este însoţită de frisoane, care sunt contracţii involuntare, ritmice ale musculaturii, însoţite de tremurături (friguri), care cuprind tot corpul. Se asociază cu "clănţănitul dinţilor", cu senzaţie puternică de frig şi cu apariţia "pielii de găină", în contrast cu temperatura ridicată a bolnavului. Respiraţia este scurtă şi sacadată, pulsul rapid şi faţa este palidă. Tratamentele terapeutice se fac cu: - decoct din 2-3 linguri de scoarţă mărunţită de salcie la 250 ml apă clocotită; se infuzează 15-20 de minute şi se beau 2-3 căni pe zi, având acţiuni analgezice, sedative şi antitermice; - decoct de traista-ciobanului (5 g herba uscată şi mărunţită la 200 ml apă rece); se fierbe 5 minute, se lasă în repaus 15 minute şi se iau câte 3 linguri de 3 ori pe zi; - vin din scoarţă de salcie (40 g uscată şi pisată, care se macerează timp de două săptămâni într-un litru de vin); se consumă câte două păhărele pe zi; - infuzie din amestec cu flori de soc, flori de tei, flori de trifoi roşu, frunze de mesteacăn, herba de coada-calului, isop, salvie, cimbrişor şi vindecea (în părţi egale); din amestec se iau 4 linguri rase la 2 litri apă fiartă, se infuzează 2-3 minute şi se bea câte un ceai călduţ la intervale de 3 ore, adăugând câte două linguri de bitter suedez la fiecare cană ; - tinctură de echinacea (7-10 picături de 3 ori pe zi în ceai); - tinctură de beladonă (5-7 picături în ceai luate la orele 10 şi 16); În uz extern se aplică o frecţie generală pe corp cu tinctură de tuia, macerat alcoolic de ardei şi arnică (20 %), macerat alcoolic de dracilă (frunze şi scoarţă). De asemenea, este indicată baia de şezut caldă şi cu temperatura în creştere progresivă timp de o oră sau împachetare cu pături calde şi sticle fierbinţi aplicate pe părţile laterale ale corpului. La fel de eficiente sunt şi masajele cu unguent de arnică sau orice unguent antiinflamator.