Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Deficit major de resurse umane în Sănătate
Sistemul de sănătate din România se confruntă cu o criză majoră la nivelul resurselor umane, a declarat, la începutul acestei săptămâni, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, care a adăugat că aceasta reprezintă o problemă mai importantă decât cea a fondurilor din sistem. "Este o criză majoră în sănătate, însă nu este neapărat la nivel de fonduri. Ne confruntăm cu o criză de resurse umane, din care nu vom ieşi uşor. De la un an la altul ai mai multe fonduri sau mai puţine la dispoziţie, însă formarea personalului medical ţine până la zeci de ani", a declarat Lucian Duţă. Preşedintele CNAS a adăugat că această criză de personal duce la "alterarea" calităţii serviciilor medicale. "Trebuie să vedem ce facem pentru ca şocul pe care îl vom resimţi în următorii ani din cauza acestei probleme să fie cât mai puţin resimţit de pacienţi", a mai spus Duţă. Potrivit preşedintelui CNAS, sumele alocate per capita în România pentru asigurări de sănătate se ridică la 200 de euro, comparativ cu cele din Occident, unde au valoare minimă de 1.000 de euro, condiţii în care nu pot fi asigurate servicii medicale de aceeaşi calitate.