Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Depresia, un flagel al secolului XXI
Potrivit ultimului raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 2 milioane de români suferă de depresie, în timp ce la nivel mondial numărul celor afectaţi depăşeşte 350 de milioane. Medicii avertizează asupra incidenţei în creştere a ceea ce a devenit deja „boala secolului“.
Psihiatrii susţin că tinerii de azi sunt mai depresivi decât cei din generaţiile trecute, deoarece factorii declanşatori sunt acum mai mulţi şi mai variaţi. Astfel, dificultăţile economice, şomajul, catastrofele şi conflictele cresc, în prezent, semnificativ riscul de depresie. „Tinerii de azi se confruntă cu efectul unei rate crescute a divorţurilor, cu efectul plecării părinţilor la muncă în străinătate, cu încercarea aproape disperată câteodată de a fi la înălţimea cerinţelor societăţii de consum - haine de firmă, telefoane deştepte, tot ce acum este apreciat şi înainte nici măcar nu exista“, a explicat Mihaela Sârbu, preşedinta Centrului de consiliere şi educare pentru sănătate, relatează Agerpres.
Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că peste 350 de milioane de persoane din întreaga lume şi peste 2 milioane de români suferă de depresie, iar numărul persoanelor care devin depresive este într-o creştere alarmantă. În acest context, psihologii trag un puternic semnal de alarmă şi consideră că tratamentul aplicat din timp poate opri boala să escaladeze în forma sa cea mai gravă - dorinţa de sinucidere sau chiar sinuciderea.
Alţi factori declanşatori ai depresiei în rândul tinerilor, explică specialiştii, sunt explozia de tehnologie şi de concepţii exportate, coroborat cu timpul din ce în ce mai puţin pe care părintele îl acordă copilului, lipsa de mişcare şi de activităţi sănătoase, monotonia.
De asemenea, lipsa unui mediu stabil şi sănătos în familie, lipsa de comunicare directă, slaba acoperire a nevoilor de bază, lipsa unei alimentaţii sănătoase, a mişcării, lipsa micilor articole vestimentare care ne oferă bucurii, lipsa sau slaba exprimare a-fectivă, prin gesturi ale a-propiaţilor, duc, inevitabil, la nemulţumiri şi la acumularea de frustrări. Toate acestea, dacă nu sunt manifestate sau conştientizate, se transformă în simptome fizice, comportamentale şi în instabilitate emoţională, atrage atenţia Mi-haela Sârbu.
„Este nevoie şi de ajutorul unui specialist, câteodată chiar de tratament medicamentos. Este foarte important să îi motivăm, să fim suportivi, pozitivi, prezenţi, disponibili şi deschişi. Este foarte important să ştie că depresia se vindecă, se ameliorează, se tratează“, a mai subliniat psihoterapeutul Mihaela Sârbu.