Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Despre afecţiunile părului la copii
Astăzi vom trece în revistă principalele tipuri de afecţiuni ale părului care se întâlnesc la copii atât în primii ani de viaţă, cât şi mai târziu, la vârste mai mari.
Alopecia (căderea părului) totală este o boală genetică. La naştere, copilul prezintă păr la nivelul pielii capului, dar între prima şi a şasea lună de viaţă dispare pentru a nu mai apărea niciodată. Perii de la nivelul sprâncenelor şi genelor sunt prezenţi, dar mai rari. Alopecia difuză simptomatică (secundară) este legată de existenţa unui episod stresant (intervenţii chirurgicale, un episod toxiinfecţios, însoţit de ridicarea temperaturii corpului, administrarea anumitor medicamente sau un şoc emoţional), petrecut în urmă cu 6-12 săptămâni de la începerea căderii părului. Căderea poate fi difuză, până la alopecie totală. Pelada (alopecia în arii) este frecventă atât la copii, cât şi la tineri. Debutul bolii are loc în copilărie, aceasta evoluând prelungit ani de zile. Din punct de vedere clinic, cea mai frecventă formă este pelada în plăci, putând fi limitată la o placă, dar, de cele mai multe ori, apar mai multe, concomitent sau succesiv, la intervale scurte. La nivelul acestor plăci, părul cade uşor. În cele mai multe cazuri, apar şi modificări la nivelul unghiilor, care, uneori, pot preceda căderea părului. Astfel, apar striuri fine, regulate, longitudinale şi pierderea luciului. Ca evoluţie, pelada în plăci durează câteva luni, dar pot recidiva. Forma totală are o durată mai lungă. Boala se poate prelungi pe o durată de 10-15 ani, perioadă în care există recreşteri parţiale sau totale ale părului, urmate de noi pusee alopecice. Când apare căderea genelor şi sprâncenelor, ca şi modificările unghiilor, prognosticul bolii nu este deloc favorabil. Alopecia occipitală neonatală se prezintă ca o rărire şi subţiere a firului de păr, la nivelul regiunii occipitale, care apare din cauza frecării repetate de pernă. Aceasta se întâlneşte la bebeluşi în primele luni de viaţă, alarmând mamele neavertizate. Tricotilomania este frecvent întâlnită la copiii între 4 şi 15 ani şi constă în smulgerea părului din gene, sprâncene sau de pe cap, având semnificaţia unui tic nervos. Copilul prinde fir cu fir, cu răbdare, dar în mod inconştient. Smulgerea părului se produce de cele mai multe ori în timpul cititului sau seara, înainte de a adormi. De cele mai multe ori copilul nu este surprins de părinţi, însă, la un moment dat se simte jenat de aspectul inestetic, care poate ajunge până la depilarea completă a genelor, sprâncenelor sau a unor părţi importante din părul capului. Copilul afirmă că nu vrea să-şi mai smulgă părul, că doreşte şi caută să se abţină, dar că de fiecare dată îşi dă prea târziu seama de ceea ce a făcut. Se recomandă terapia de joc şi ocupaţională, psihoterapia, medicaţia anxiolitică şi antidepresivă, care, în unele cazuri, poate fi de un real folos.