Despre creştere şi tulburările ei

▲ Copilăria are drept trăsătură definitorie creşterea, proces firesc, dar extrem de complex, la care contribuie multipli factori, unii constituţionali, alţii exteriori individului (nutriţie, factori economici, psihologici, sociali) ▲ Hormonii tiroidieni, hormonul de creştere, hormonii gonadali au rol fundamental în coordonarea creşterii şi dezvoltării organismului ▲

Creşterea în înălţime este un proces continuu, dar se desfăşoară cu viteze diferite, în diferite etape ale copilăriei şi adolescenţei. Ritmul de creştere este foarte alert în primii 2 ani de viaţă (în medie 15 cm/an) şi încetineşte progresiv pe durata copilăriei, atingând o valoare minimă (de 6-8 cm/an) în jurul vârstei de 7-8 ani. După aceea, creşterea se accelerează din nou în cursul adolescenţei, atingând, în perioada puseului de creştere staturoponderal pubertar, o viteză de creştere comparabilă cu cea din al doilea an de viaţă. Această accelerare a creşterii se întâmplă la începutul pubertăţii la fete şi către sfârşitul ei la băieţi, ceea ce face ca fetele adolescente să fie, la un moment dat, mai înalte decât băieţii de vârsta lor. Situaţia se inversează către sfârşitul adolescenţei, când creşterea se opreşte mai devreme la fete decât la băieţi. În cursul pubertăţii, copiii cresc, în medie, cu 25-28 cm (băieţii cu 3-5 cm mai mult decât fetele).

Cu toate că există variaţii individuale, creşterea unui copil se desfăşoară după un scenariu previzibil. Prelucrând datele obţinute prin urmărirea şi studierea unui număr mare de copii, s-au întocmit tabele de creştere şi grafice (curbe) de creştere, pe baza cărora se poate evalua dezvoltarea unui copil şi se poate aprecia dacă aceasta este sau nu normală. Urmărirea creşterii unui copil este importantă pentru evaluarea stării lui de sănătate, deoarece unele boli au ca prim semn încetinirea creşterii staturale şi/sau ponderale. Chiar dacă la un moment dat înălţimea copilului este normală pentru vârsta lui, el poate avea o problemă de creştere dacă, anterior, el avea o înălţime peste medie pentru vârsta lui. Prin urmare, nu numai înălţimea este important a fi măsurată. Măcar la fel de importantă este cunoaşterea ritmului de creştere, care necesită măsurare periodică (cel puţin o dată pe an). Evaluarea procesului de creştere şi dezvoltare se face şi prin aprecierea gradului de maturizare a scheletului, adică a „vârstei osoase“, folosind radiografii (de obicei radiografia mâinii stângi), pe care se observă progresia osificării scheletului, caracteristică fiecărei vârste. Vârsta scheletului este, în mod normal, egală cu vârsta individului şi cu vârsta corespunzătoare înălţimii (adică un copil de 6 ani va avea o vârstă osoasă de 6 ani şi o înălţime corespunzătoare vârstei de 6 ani pe tabelele de creştere). La copiii cu statură mică, vârsta osoasă poate fi întârziată faţă de vârsta cronologică şi a înălţimii.

În numărul care urmează vă vom prezenta una dintre bolile determinate de întârzierile de creştere, numită nanism, precum şi modalităţile de tratament ale acestei afecţiuni.