Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Despre dermatozele produse prin tulburări ale pigmentaţiei
În rubrica de astăzi punem la dispoziţia cititorilor noştri câteva informaţii legate de afecţiunile care pot apărea din cauza tulburărilor de pigmentaţie a pielii.
Tulburările pigmentaţiei pielii sunt împărţite în două grupe: hipermelanoză şi hipomelanoză. În cazul hipermelanozei apare o cantitate în exces de melanină la nivelul pielii. Dacă excesul de melanină este la nivelul epidermului, pielea apare mai brună decât normală sau neagră. Dacă excesul de melanină este la nivelul dermului, pielea este cenuşie-albăstruie. Principalele tipuri de hipermelanoză sunt: Lentigo (aluniţa) apare ca o mică pată pigmentară de culoare brun-închis sau negru, rotundă, plană sau uşor reliefată. Nevii pot apărea încă de la naştere sau pot fi dobândiţi după aceea, în special în perioada prepubertară şi pubertară, în acest caz având un caracter eruptiv şi exploziv, fiind diseminaţi pe întreg corpul. Din punct de vedere clinic, nevii se prezintă sub diferite forme, iar culoarea brună comportă diferite nuanţe. Important este că aceşti nevi pot degenera spre malignitate, dar mai ales sub acţiunea unor factori iritativi predispozanţi, cum ar fi traumatismele sau expunerea excesivă la radiaţiile solare. Între semnele clinice care marchează o posibilă transformare malignă se numără creşterea dimensiunii nevului respectiv, schimbarea contururilor, creşterea în relief, modificări ale nuanţei culorii, apariţia mâncărimilor şi a descuamaţiei. Toate aceste modificări culminează cu o ulcerare spontană şi cu sângerare. În cazul prezenţei acestor nevi, părinţii trebuie să aibă o grijă deosebită pentru a evita traumatismele şi statul „la plajă“ în exces, mai ales pe litoral. Când nevii sunt traumatizaţi brutal, este recomandată îndepărtarea lor în scop preventiv. Tot în acelaşi scop se recomandă îndepărtarea lor şi în situaţia când nevii sunt mari, mai proeminenţi şi plasaţi în zonele expuse traumatismelor repetate. Pistruii sunt hipermelanoze ce apar la persoanele blonde sau roşcate, începând cu vârsta de 5-6 ani, sub formă de pete mici, de culoare brun-deschis, în număr variabil, pe părţile expuse la lumină. Culoarea se intensifică în timpul verii. Petele hepatice („cafea cu lapte“) sunt mai rare, de dimensiuni mai mari decât aluniţele sau pistruii, apar în număr mai mic şi au contururi neregulate. În hipomelanoză este vorba de o lipsă de pigment, pielea este mai albă sau complet decolorată. Cazurile de hipomelanoză se referă la diminuarea pigmentaţiei melanice normale: Albinismul oculo-cutanat se caracterizează printr-o hipopigmentaţie generalizată a pielii, a părului şi ochilor. Afecţiunea este de natură ereditară. Albinoşii suportă greu soarele, de aceea fac adesea keratoze solare sau chiar melanoame. Pentru această afecţiune nu există nici un tratament, singurele măsuri de luat fiind fotoprotecţia vestimentară (pentru piele) şi cu ochelari de soare (pentru ochi). Vitiligo este o dermatoză frecvent întâlnită, în 50% dintre cazuri fiind vorba de tineri cu vârste sub 20 de ani. Petele de vitiligo se observă în special după expunerea prelungită la soare, contrastând cu restul pielii pigmentate. Sunt localizate în special pe membre, spate şi faţă. Evoluţia lor poate fi precipitată de stres, traumatisme, afecţiuni tiroidiene. În toate aceste cazuri este recomandat consultul medicului dermatolog, deoarece astăzi, printr-un tratament susţinut, se pot obţine rezultate favorabile.