Despre diverse tipuri de durere

Numită de autorii anglosaxoni cefaleea „în ciorchine“ şi de cei francezi algia vasculară a feţei, acest tip migrena roşie, primul tip de durere despre care vom vorbi astăzi, se manifestă sub formă de crize unilaterale, cu caracteristici ce o deosebesc de migrena obişnuită. Apare, de regulă, la bărbaţi (raportul bărbat/femeie este de 4/1) cu vârste cuprinse între 20-40 ani, fiind declanşată de consumul de alcool, expunere la căldură sau de anxietate. Crizele apar de regulă după-amiaza sau în timpul nopţii, având localizarea în zona orbitară, totdeauna de aceeaşi parte, cu iradieri spre frunte sau spre ureche. Durerea este atroce, sfâşietoare, uneori cu caracter de arsură. Ea se însoţeşte de modificări vegetative-roşeaţa obrazului de partea afectată, lăcrimare, pleoapa semideschisă şi umflată, congestia conjuctivei oculare, secreţie nazală, transpiraţie în zona frunţii şi a feţei. Bolnavul rămâne în picioare, având chiar tendinţă de mobilitate (în migrena „clasică“, bolnavul are tendinţa de a se culca). Aceste accese se pot repeta o dată sau de mai multe ori pe zi („în ciorchine“). Perioadele dureroase pot dura 2-12 săptămâni, după care crizele dispar timp de luni sau ani. O criză poate dura de la 10-15 minute până la 2-3 ore (mai rar). S-a observat că acest tip de durere apare mai ales la tipi robuşti, cu trăsături grosolane, cu faţa brăzdată de riduri, cu aspect hipermasculinizant, iritabili şi ambiţioşi.

Cum apare boala?

Cauzele profunde ale declanşării acestor crize sunt încă obiect de studiu intens, fiind incriminate structuri anatomice (unii nuclei hipotalamici), factori vasculari şi nervoşi (sinusul arterei carotide, plexul pericarotidian), factori genetici, biochimici şi imunologici. Tratamentul este diferenţiat. Dacă criza este foarte scurtă (10-15 minute), bolnavul nu apucă să se trateze; dacă însă se prelungeşte, atunci e necesar să i se administreze ergotamină (pe gură, injectabil sau sub formă de aerosoli), oxigen pur (inhalaţii de 10-15 minute), sumatriptan. În perioada activă, între crize se pot utiliza metisergidul, gabapentina sau pregabalina. Din păcate, în unele cazuri, tratamentul medicamentos nu dă rezultate şi atunci se indică un tratament chirurgical, care constă în anestezierea sau distrugerea unui ganglion nervos (ganglionul Gasser), secţionarea ramurilor unor nervi cranieni şi, mai nou, stimularea nervului occipital (prin implantarea cronică a unor neurostimulatoare sub pielea capului). O metodă recentă este stimularea profundă a creierului în zona hipotalamusului inferior. Ultima procedură este indicată doar la pacienţii care au dureri cronice netratabile, la care operaţiile menţionate anterior au eşuat. Rezultatele comunicate de profesorul italian Franzini, care a efectuat câteva zeci de astfel de intervenţii, au arătat că, la 17 luni de la operaţie, 81% dintre pacienţi nu prezentau durere şi nu aveau modificări tensionale sau ale ritmului cardiac. Oricum, o astfel de metodă rămâne doar o intervenţie de ultimă alegere pentru bolnavii care au dureri cronice intense, rezistente la orice fel de tratament. De aici concluzia că, odată cu lămurirea exactă a mecanismelor moleculare de producere a acestei maladii, se vor putea dezvolta şi tratamente adecvate medicamentoase, pentru a se evita intervenţiile chirurgicale invazive care, după cum se observă, nu sunt eficiente la toţi bolnavii trataţi.

Durerea în reumatism

Sub numele generic de reumatism sunt cuprinse mai multe tipuri de boli, unele acute (reumatismul articular acut), altele cronice (poliartrită reumatoidă, spondilita anchilopoietică, artrozele ş.a.). În general, aceste boli se caracterizează prin durere, umflarea articulaţiei şi importante limitări ale mişcării. Terminaţiile nervoase generatoare de durere se găsesc în toate structurile implicate în diversele forme de reumatism, cum sunt osul, cartilajul, capsula articulară, muşchii sau ligamentele. Limitarea mişcărilor este cauzată atât de durerea pe care o resimte bolnavul, cât şi de leziunile distructive de la nivelul cartilajului şi al osului.

În mod obişnuit, terapia este simptomatică, urmărind tratarea durerii şi a inflamaţiei. Acesta a fost principalul tratament timp de decenii. Abia în ultimii ani, au apărut medicamente care au drept scop limitarea evoluţiei, cu menţinerea sau chiar refacerea posibilităţilor de mişcare a articulaţiei.

Indiferent de cauză, când durerea se prelungeşte peste o jumătate de an, ea devine o maladie în sine, cu consecinţe fizice, psihice şi sociale. Bolnavii devin deprimaţi, iritabili, cu tulburări de apetit şi de somn. Din această cauză şi tratamentul este complex şi vizează aspectele relatate mai sus.

Antiinflamatoarele, principalele medicamente pentru reumatism

Pentru tratamentul durerii în reumatism, se utilizează de mai multe decenii aşa-numitele antiinflamatorii nesteroidale. Dintre acestea, în farmacii se găsesc: aspirina, ibuprofen, ketoprofen, diclofenac, indometacin, naproxen, piroxicam ş.a. Aceste preparate sunt atât de numeroase deoarece nu există un singur medicament care să fie eficace în toate formele de reumatism, pacienţii răspunzând diferit la unul sau la altul. De aici ideea că medicul împreună cu pacientul trebuie să tatoneze până când vor găsi produsul potrivit care să asigure o analgezie bună, cu cât mai puţine efecte secundare neplăcute. Trebuie însă menţionat faptul că unele preparate sunt bune calmante ale durerii, dar au dezavantajul că determină erodarea şi distrugerea cartilajului. Această erodare apare ca urmare a stimulării unor enzime, care au rolul de a eroda cartilajul şi de a împiedica sinteza unor molecule reparatorii. Dintre substanţele care au o astfel de acţiune menţionăm aspirina, fenilbutazona şi indometacinul. Dintre preparatele care nu influenţează sau chiar exercită un efect protector asupra cartilajului amintim diclofenacul, piroxicamul şi nimesulidul. Experienţele făcute pe animale au arătat că este suficient un tratament pentru o perioadă de patru-cinci luni cu indometacin sau aspirină pentru ca să apară modificări degenerative severe ale cartilajului articular. Experienţe asemănătoare au arătat că diclofenacul şi piroxicamul nu determină modificări degenerative în cartilaj, având chiar efect de stimulare a sintezei unor componente importante ale acestuia.

Din cele relatate mai sus, se poate trage concluzia că, pentru înlăturarea unei dureri acute, toate preparatele menţionate pot fi folosite, dar când este vorba de un tratament cronic al diferitelor forme de reumatism, vor trebui indicate numai acele produse farmaceutice antireumatice, care nu influenţează sau chiar protejează cartilajul articular. În acest fel, mişcările articulaţiei respective se vor face în siguranţă pe toată durata tratamentului.