Despre dureri şi tratamentele lor

Durerea este simptomul principal în toate formele de reumatism şi în alte boli inflamatorii sau degenerative. De regulă, aceste boli sunt tratate cu medicamente antiinflamatorii (AINS) sau cu opioizi. Deoarece, în unele cazuri, durerea nu este stăpânită cu această medicaţie, se adaugă medicamente din clasa antidepresivelor.

Eficacitatea acestui tip de tratament a fost verificată în peste 100 de studii clinice pe diferite tipuri de durere. Dintre acestea 75 de studii au evidenţiat rezultate pozitive care au permis următoarele recomandări:

- datorită proprietăţilor lor analgezice şi antidepresive, aceste medicamente pot îmbunătăţi simptomele şi calitatea vieţii pacienţilor care suferă de boli cronice, osteoarticulare sau degenerative. Utilizarea lor se poate face împreună cu alte proceduri non-farmacologice (fizioterapie, kinetoterapie etc.);

- pentru o bună colaborare la tratament, pacientului căruia i se prescriu antidepresive i se vor da explicaţii asupra medicamentului prescris, efectelor adverse şi timpului necesar până când se face simţit efectul analgezic;

- antidepresivele se pot prescrie şi pacienţilor nedepresivi, deoarece se urmăreşte în primul rând efectul de calmare a durerii;

- tratamentul cu antidepresive se începe cu o doză mică, care creşte treptat pentru a se obţine efectul analgezic dorit, cu minimum de efecte secundare;

- dacă nu se obţin efectele scontate cu un preparat, se poate administra un altul din altă clasă, deoarece acesta poate fi eficient;

- dacă aceste preparate sunt prescrise pacienţilor în vârstă, medicul curant are obligaţia de a monitoriza presiunea arterială, tranzitul intestinal şi comportamentul pacientului;

- evaluarea eficacităţii tratamentului nu trebuie limitată numai la ameliorarea durerii, ci şi la calitatea şi durata somnului, starea psihologică şi nevoia de alte analgezice;

- nu se poate vorbi de o durată optimă a tratamentului cu antidepresive. Un astfel de tratament trebuie abandonat numai dacă, după patru săptămâni, nu apar efectele dorite. În cazul în care aceste efecte apar, tratamentul poate fi continuat între trei şi şase luni, după care medicaţia se scade treptat. Oprirea bruscă a tratamentului poate determina greţuri, vărsături şi tremurături.

În concluzie, antidepresivele şi-au câştigat un loc bine meritat în terapia diferitelor forme de reumatism, având meritul nu numai de a calma durerea, ci şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor.

Durerea musculară de efort

Durerea musculară sau mialgia poate apărea atât în condiţii fiziologice, în cursul efortului fizic sau post-efort, mai ales la persoane neantrenate, sau în condiţii patologice determinate de inflamaţii musculare acute sau cronice, parazitoze, defecte genetice sau traumatisme musculare.

Durerea musculară de efort este un proces fiziologic, reversibil, care poate îmbrăca două forme cu caracter acut: crampa musculară şi întinderea musculară. Crampele musculare de efort se instalează brusc, muşchiul devine dur, foarte dureros, cu durată variabilă, de la câteva secunde la câteva minute. Crampa, care se localizează frecvent la nivelul gambei, coapsei şi muşchilor mici ai mâinilor şi picioarelor, poate să dispară spontan, după un uşor masaj sau prin încercarea de a lungi muşchiul. Astfel de crampe pot apărea ziua, ca urmare a oboselii musculare excesive, a frigului, a şederii îndelungate în picioare sau a pierderii de lichide şi săruri minerale în cazul efortului într-un mediu cald („crampa de căldură“).

Apariţia nocturnă a crampelor este, de asemenea, posibilă când după o întindere a piciorului urmează contracţii dureroase prelungite.

Crampele musculare se întâlnesc într-o proporţie foarte mare la populaţia sănătoasă, cauzele fiind predispoziţia individuală, poziţiile vicioase şi sedentarismul.

Întinderile musculare sunt dureri musculo-tendinoase în care durerea este resimţită ca o sfâşiere sau întindere la nivelul legăturii dintre muşchi şi tendon. Pentru prevenirea acestor tipuri de durere musculară se utilizează ca metode profilactice administrarea de chinină sau aspirină, un aport hidric adecvat pentru prevenţia deshidratării, administrarea de săruri minerale, mai ales în mediul cald. Se recomandă, de asemenea, încălzirea optimă înainte de efort şi evitarea şocurilor musculare şi a contracţiilor bruşte în cursul eforturilor.

În situaţia declanşării crampei, tratamentul eficient constă în întinderea musculară lentă până la lungimea de repaus şi masaj uşor.

Durerea şi somnul

Indubitabil, somnul este o parte esenţială a vieţii noastre. Oamenii au nevoie de somn, deoarece lipsa acestuia (mai precis a acelei perioade a somnului numită „somn paradoxal“, în care se produc visele) determină oboseală, scăderea atenţiei şi a performanţelor fizice şi intelectuale. Lipsa de somn produce, de asemenea, tulburări ale sistemului neuroendocrin ce pot determina modificări de memorie, dar chiar şi posibilitatea creşterii glucozei în sânge.

Aceste aspecte interesează şi pe specialiştii în durere, deoarece 75% dintre pacienţii care se prezintă la o clinică de durere se plâng de tulburări de somn. Cel mai frecvent, tulburările de somn se înregistrează la bolnavi cu dureri de spate, dureri reumatice, dureri musculo-scheletice şi fibromialgie. Pacienţii se plâng fie de dificultatea de a adormi, fie de faptul că durerea îi trezeşte în timpul nopţii sau spre dimineaţă. În ambele cazuri pacientul se plânge de oboseală şi de indispoziţie peste zi.

Până în prezent nu există suficiente studii care să explice cauza acestor tulburări de somn. Din ceea ce se ştie până acum, tulburările de somn pot fi date atât de durerea în sine, cât şi de activarea sistemului nervos central sau simpatic ca urmare a medicaţiei administrate. Alte studii arată că în organismul bolnavilor cu durere cronică se produc modificări anormale ale unor molecule numite citokine, ce ar fi responsabile, printre altele, şi de tulburările de somn. Un simptom frecvent care apare la pacienţii lipsiţi de somn este durerea de cap.

Se ştie că somnul normal cuprinde mai multe perioade, printre care somnul superficial, somnul profund şi somnul paradoxal. Aşa cum se afirma mai sus, esenţial este somnul paradoxal, care cuprinde 4-6 perioade de câte 6-10 minute, de-a lungul întregii perioade de somn, timp în care se „resetează“ sistemul nervos şi se produc visele. În lipsa acestor perioade, pacientul, deşi poate dormi multe ore, nu se simte odihnit. Chiar unele somnifere (barbiturice), deşi asigură uneori 10-12 ore de somn, nu dau senzaţia de odihnă, deoarece micşorează semnificativ timpul de somn paradoxal.

Unele medicamente folosite în terapia durerii pot avea acelaşi efect, de exemplu morfina, inhibitorii de monoaminooxidază sau antidepresivele triciclice. Pe de altă parte, medicamente ca gabapentinul, bupropionul sau trazodonul cresc perioadele de „somn paradoxal“, determinând un somn apropiat de normal, concomitent cu alinarea durerii.

În privinţa durerii acute, se consideră că utilizarea unor medicamente de tipul aspirinei sau paracetamolului nu afectează somnul pacientului aşa cum o fac opioizii.

În concluzie, revine ca o obligaţie a fiecărui medic care tratează un pacient cu dureri ca, atunci când îi prescrie acestuia tratamentul analgezic, să îl aleagă de o asemenea manieră, încât să nu provoace tulburări de somn.