Despre întârzierea în creşterea fetală intrauterină

Am ales acest subiect pentru a aduce câteva argumente suplimentare în favoarea necesităţii efectuării examenului ecografic de rutină în sarcină. Ecografia, departe de a fi un lux, reprezintă o necesitate în urmărirea sarcinii normale şi cu risc.

Ecografia în sarcină este din ce în ce mai mult supraestimată ca valoare şi importanţă, în special de către gravidele mai puţin instruite, în defavoarea celorlalte examene clinice şi paraclinice. Multe viitoare mame îşi doresc să-şi vadă fătul „la televizor“ şi să afle sexul acestuia înainte de a se naşte.

Puţine înţeleg importanţa reală a acestei examinări, lucru pe care îl aflăm atunci când gravida revine la control, relatându-ne că nu mai deţine protocolul ecografic redactat la vizita precedentă, fie că a rămas la medicul de familie, fie că s-a pierdut prin casă, dar ne explică senin că totul „era bine“.

Există şi opinii contrare, de data aceasta în rândul medicilor, care consideră exagerat rolul ecografiei, ţinând cont de faptul că acest examen a intrat relativ recent în practica medicală uzuală, cel puţin la noi şi că o bună supraveghere clinică este suficientă. Adevărul este undeva la mijloc, atât exagerările în efectuarea ecografiilor în timpul sarcinii, fără justificare medicală, cât şi ignorarea acestui examen fiind în egală măsură, dar din considerente diferite, atitudini la fel de condamnabile.

Restricţia sau întârzierea de creştere intrauterină fetală (IUGR) este o problemă majoră a perinatologiei, fiind o cauză importantă de mortalitate şi morbiditate fetală şi neonatală (a doua ca frecvenţă după prematuritate). Nerecunoaşterea din timp a acestei patologii duce la moartea fetală in utero sau în cazurile mai puţin severe la nou-născuţi de greutate mică (sub 2.500 g) aşa numiţi „small for date“.

Clasic, aceste cazuri erau recunoscute prin creşterea insuficientă a înălţimii uterului. Diagnosticul este dificil şi grosier în absenţa examenului ecografic.

Ultrasonografia (ecografia) îşi demonstrează superioritatea în diagnosticul şi urmărirea IUGR prin:

- stabilirea cu precizie a vârstei de gestaţie (dacă avem examinare ecografică în primul trimestru de sarcină);

- la examinările ulterioare vom putea stabili dacă ritmul de creştere a fost cel estimat, concordant cu vârsta de gestaţie, comparând măsurătorile parametrilor de biometrie fetală obţinuţi la măsurători seriate (ideal ar fi ca aceste măsurători să fie executate de acelaşi ecografist, pe acelaşi aparat). Momentul examinării ar trebui să fie 16-20 de săptămâni, ulterior după săptămâna 32, în absenţa altor indicaţii medicale. Un element ajutător pentru diagnostic este cantitatea redusă de lichid amniotic:

- diagnosticul unor factori cauzali ce pot fi evidenţiaţi ecografic: malformaţii fetale produse de anomalii congenitale sau cromozomiale (ex. trisomia 13, 18 sau 21), anomalii de cordon ombilical (arteră unică, inserţii velamentoase) sau placentare (placenta praevia), semne indirecte sugestive pentru infecţii (grosime placentară crescută, hidrocefalie fetală limită, hepatomegalie fetală), patologie maternă (fibrom uterin);

- supravegherea sarcinii cu IUGR şi stabilirea rezervei funcţionale a placentei, nivelul shimburilor materno-fetale, gradul de hipoxie fetală, prin măsurători Doppler pe artera ombilicală, artera cerebrală medie şi ductul venos. Aceste măsurători, coroborate cu monitorizarea cardiotocografică pentru urmărirea variabilităţii frecvenţei cardiace fetale, vor stabili cât de severă este suferinţa fătului.

O dată stabilită gravitatea hipoxiei fetale, se va lua decizia terapeutică: de extragere a fătului din mediul neprielnic, chiar cu riscul prematurităţii, pentru a evita moartea „in utero“, fie prin declanşarea naşterii, fie prin operaţia cezariană.

În final, sper că am reuşit să vă conving cât de mult a revoluţionat, în ultimii ani, ecografia medicina perinatală, iar beneficiile se simt în special la cazurile nefericite, care au trecut prin experienţa dureroasă a uneia sau chiar mai multor morţi fetale „in utero“, până acum greu de explicat, de prevăzut şi, mai ales, de prevenit.