Despre originea igienei

Am avut ocazia, în mai multe rânduri, chiar în spaţiul acestei rubrici, să vă informez despre modul în care se tratau bolile în vechime. Cred că nu este lipsit de interes să aruncăm o privire şi asupra modului în care se încerca prevenirea îmbolnăvirilor, adică despre măsurile de igienă.

Cuvântul igienă vine de la numele unei zeiţe greceşti numită Hygeea. Ea era fiica lui Esculap, zeul medicinei, şi este reprezentată adesea cu un şarpe încolăcit în jurul corpului şi ţinând în mână o cupă (de aici a derivat şi sigla farmaciilor). Hygeea avea rolul de a-i învăţa pe oameni cum să trăiască sănătos, în timp ce sora sa, Panaceea, zeiţa vindecării, îngrijea cu ajutorul leacurilor. Să nu uităm că în perioada antică nu era cunoscută existenţa bacteriilor şi a viruşilor şi exista şi un alt sistem de gândire. Singurele măsuri de prevenire erau rezultatul experienţei. Ca urmare, se respectau câteva reguli, cum ar fi alegerea alimentelor, spălatul, înmormântarea în locuri speciale. Aceste reguli erau cunoscute de egipteni, evrei, persani şi chinezi, regăsindu-se sub formă de precepte religioase.

La greci (şi apoi la romani) sănătatea era considerată un bun preţios şi, din această cauză, medicii îi acordau o importanţă egală cu terapia. Se punea accent pe regimul alimentar, pe băi şi exerciţii fizice. Se considera esenţial să nu se rupă echilibrul celor patru elemente fundamentale, din care se credea că este compus organismul (sânge, flegmă, bilă galbenă şi bilă neagră). Dezechilibrul sus-menţionat se putea datora influenţei climei, calităţii apei, vârstei, modului de viaţă, alimentaţiei sau extenuării. Medicul grec Galenus spunea că păstrarea sănătăţii se bazează pe şase elemente, şi anume: aer, cibus et potus (hrană şi băutură), inanitio et repletio (golire şi reumplere), motus et quies (mişcare şi repaus), somnus et vigillia (somnul şi veghea), accidentia animi (tulburările sufletului). Perturbarea acestor elemente dezechilibra umorile şi provoca boala.

Dietetica greco-romană preconiza o alimentaţie adaptată temperamentului, cu evitarea exceselor. Alimentele erau clasificate în calde sau reci, uscate sau umede. De exemplu, în cazul constipaţiei, se considera că pacientul are un temperament fierbinte şi atunci era tratat cu un aliment rece, ca de exemplu salată verde. Deoarece bătrâneţea era caracterizată de uscăciune şi răceală, se recomanda pacientului un tratament ce cuprindea căldură şi umiditate, adică băi calde şi vin.

În afara dieteticii, bătrâneţea precoce se prevenea prin practicarea moderată a sportului. Aşa a apărut "gimnastica medicală", pe care grecii o preţuiau, fiind, după cum se ştie, la originea olimpiadelor.

În timpurile străvechi, grecii se spălau în apa rece a izvoarelor, a fluviilor şi a mării. Utilizarea apei calde, ca o obişnuinţă, s-a răspândit mult mai târziu. Baia se practica la sfârşitul zilei de muncă şi înaintea mesei de seară.

La banchete, spălarea picioarelor de către sclavi făcea parte din ritual, aceştia oferind şi căni cu apă caldă pentru clătirea mâinilor. Romanii, la începuturi, obişnuiau să se spele pe corp la fiecare opt zile. Ulterior au preluat obiceiurile grecilor şi au transformat baia într-o plăcere, astfel că au apărut numeroase băi publice, nu numai la Roma, ci şi în provincii, toţi locuitorii mergând cel puţin o dată pe zi la "terme". În aceste locuri se găseau şi spaţii de conversaţie, de sport, de jocuri, mâncare, băutură şi chiar zarafi!

Baia romană cuprindea un spaţiu pentru aburi (caldarium), un spaţiu intermediar pentru masaj (lepidarium) şi un spaţiu cu apă rece (frigidarium), care avea rolul de a închide porii din piele şi de a creşte rezistenţa organismului. În epoca lui Constantin cel Mare (306-337) existau în Roma 856 de băi publice!

Şi când mă gândesc că în zilele noastre există oraşe mari care sunt private, din varii motive, cu săptămânile sau lunile de apă caldă, mă trece un fior nostalgic în legătură cu antica Romă.