Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dezbatere pe tema noii Legi a sănătăţii
Preşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România, Viorel Rotilă, spune că în ţara noastră nu există nici o tradiţie, nici un model de bună practică în privatizarea serviciilor sociale, potrivit Agerpres.
"S-au vehiculat intenţii de a prelua spitale şi descentralizarea unităţilor sanitare a avut o discretă componentă de acest gen, cu preluarea unor spitale pavilionare pentru terenurile lor atractive, pentru că erau în vogă investiţiile imobiliare. Este unul dintre pericolele privatizării unei unităţi sanitare. Modelul de fundaţie ar putea elimina o parte din aceste pericole, dar situaţia trebuie să fie analizată cu răspundere", a spus Viorel Rotilă, la dezbaterea pe tema Legii sănătăţii desfăşurate, sâmbătă, la Huedin, în organizarea Sindicatului Solidaritatea Sanitară Cluj, Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România şi Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Socială. Cu referire la circuitul unui pacient în unităţile sanitare, Viorel Rotilă a afirmat că nu se ştie dacă traseul clinic este o chestiune în binele pacientului sau este legată de eficientizarea costurilor. În opinia sa, unul dintre cele mai importante efecte ale dezbaterilor publice asupra Legii sănătăţii este că populaţia va conştientiza că sănătatea costă. "Lucrez de ani buni cu colegi din Occident şi un astfel de punct de vedere nu ar fi acceptat. Interesul este chiar cel invers, de a le permite cât mai multor specialişti să plece. Ar fi un risc de sancţiune din partea UE adoptarea unei măsuri de plată a şcolarizării", a mai spus Viorel Rotilă, citat de Agerpres.