Dezvoltarea psihică şi intelectuală a copilului şcolar

▲ În perioada şcolară, procesele particulare psihice şi ale personalităţii copilului cunosc, în continuare, un ritm alert de dezvoltare şi perfecţionare ▲ Perioada cuprinde trei etape ale dezvoltării psihice: perioada de şcolar mic, pubertatea şi adolescenţa, urmate de maturizarea acestei dezvoltări, ce are loc în jurul vârstei de 21 de ani ▲

Condiţiile determinate de dezvoltarea socială şi tehnica ştiinţifică grăbesc şi impun condiţii noi dezvoltării psihice şi metodelor şi mijloacelor instructiv-educative. Copilul este, astfel, capabil să înceapă procesul de învăţământ odată cu împlinirea vârstei de 6 ani.

Este nevoie de o preocupare atentă, de folosire a tuturor factorilor ce contribuie la dezvoltarea somatică, deoarece randamentul intelectual este cu atât mai eficient cu cât şcolarul prezintă o bună dezvoltare somatică şi rezistenţă fizică crescută.

Intrarea la şcoală reprezintă pentru copil şi familie un eveniment cu o semnificaţie deosebită, eveniment anticipat psihologic în mod favorabil prin discuţiile purtate în familie şi pregătirile efectuate în acest scop (uniformă şcolară, rechizite şcolare), dar care nu sunt suficiente.

Adaptarea la normele şi condiţiile noi impuse de şcoală, dar şi la evoluţia procesului de învăţământ, se fac cu dificultate pentru cei care nu au frecventat o colectivitate preşcolară, unde copiii sunt pregătiţi de a fi apţi pentru şcolarizare.

Medicul care a urmărit, în timp, copilul, apreciază buna dezvoltare somatică şi gradul de maturizare a copilului, în vederea începerii procesului de învăţământ. Dezvoltarea psihologică a copilului apt de a fi şcolarizat se caracterizează prin structurarea, la această vârstă, a unor trăsături principale, după ce, în perioada preşcolară, au fost create premizele unei disciplinări.

Analizatorii chinetici, vizuali, auditivi au un grad suficient de dezvoltare, copilul prezentând o activitate perceptivă adecvată, cu un orizont mult mai larg. Limbajul copilului este bogat, cu peste 3.000 de cuvinte, deşi înţelesul multora dintre ele nu este pe deplin stabilit. Deprinderea unui limbaj corect se formează din primii ani de şcoală şi tot din această perioadă se formează deprinderea scrisului şi cititului. La intrarea la şcoală, memoria copilului este capabilă să reţină şi să redea cu fidelitate. Gândirea este dezvoltată în condiţii satisfăcătoare, aceasta putând face raţionamente cu conţinut abstract. Copilul poate face unele comparaţii, însuşindu-şi o oarecare orientare în timp şi spaţiu şi încearcă să-şi explice unele fenomene cu care face cunoştinţă.

Prin învăţarea scrisului şi a cititului se oferă posibilitatea copilului de a descoperi un nou univers, cel al informării lui nelimitate.

Medicul are datoria de a descoperi şi îndepărta unele cauze funcţionale sau organice, care îngreunează însuşirea scrisului sau a cititului. Este vorba, de cele mai multe ori, de unele tulburări ale acomodării senzoriale, vizuale, auditive şi de ordin motor.

În această perioadă, se formează trăsăturile atenţiei, care pot fi îngreunate de stările de oboseală ale copilului. Oboseala intelectuală are multiple cauze. Aceasta apare în condiţiile unui antrenament neadecvat faţă de eforturile intelectuale şi cele fizice, fiind în raport cu durata şi intensitatea activităţilor la care copilul este supus la şcoală şi în familie. Oboseala mai apare şi din cauza nerespectării programului de somn şi de odihnă, precum şi al activităţilor libere.

Condiţiile neigienice, zgomotul, luminozitatea scăzută sau în exces, căldura prea mare din mediu, stările tensionate din familie au aceeaşi influenţă ca şi activităţile statice prelungite. Modificări în ceea ce priveşte atenţia, precum şi oboseala intelectuală sunt prezente şi în stările de boală.