Diabetul zaharat: forme de manifestare a bolii

▲ Diabetul zaharat este o boală caracterizată prin valori anormal de mari ale glicemiei (concentraţia glucozei din sânge) ▲ Valoarea normală a glicemiei, pe nemâncate (după minimum 8 ore de repaus alimentar), este între 70 şi 110 mg/dl ▲ Diabetul zaharat se defineşte prin glicemie mai mare sau egală cu 126 mg/dl ŕ jeun (pe nemâncate) sau o glicemie mai mare sau egală cu 200 mg/dl, indiferent de momentul recoltării (înainte sau după masă) ▲

În afara diabetului zaharat există stări în care toleranţa la glucoză este anormală: glicemia ŕ jeun modificată (caracterizată prin glicemie ŕ jeun peste 110 mg/dl, dar sub 126 mg/dl) şi toleranţa alterată la glucoză, caracterizată prin glicemie între 140 mg/dl şi 199 mg/dl la două ore după administrarea a 75 g glucoză oral (test de toleranţă la glucoză). Aceste stări cu glicemii anormale, chiar dacă nu întrunesc criteriile de diagnostic pentru diabetul zaharat, sunt patologice, influenţând negativ starea de sănătate; acestea implică un risc înalt pentru diabetul zaharat - sunt stări „prediabetice“.

Există două tipuri principale de diabet zaharat: diabetul zaharat tip 1, denumit în trecut insulinodependent, şi diabetul zaharat tip 2 - denumit şi non-insulinodependent. Acestea sunt, de fapt, două boli deferite ca mecanism de apariţie şi tratament, dar au în comun hiperglicemia şi complicaţiile induse de aceasta.

Diabetul tip 1 se caracterizează prin lipsa absolută a insulinei, cauzată de distrugerea celulelor beta din pancreas, care produc acest hormon. Agresiunea se datorează propriului sistem imun, care nu mai recunoaşte aceste celule şi, considerându-le străine, le atacă şi le distruge (cauza autoimună). Aceşti pacienţi pot avea orice vârstă şi necesită tratament cu insulină pentru supravieţuire. Boala era mortală înainte de 1922, când s-a folosit pentru prima dată insulina în tratament.

Cea mai frecventă formă a bolii - diabetul de tip 2

Diabetul zaharat tip 2 este mult mai frecvent ca tipul 1 (peste 90% din cazurile de diabet). Caracteristica principală a bolii este insulinorezistenţa, adică un răspuns insuficient al celulelor la acţiunea insulinei, la care se adaugă deficitul relativ de insulină, prin epuizarea celulelor beta pancreatice. Diabetul tip 2 apare ca urmare a unor defecte genetice (sunt incriminate multiple gene), care induc blocaje pe calea de acţiune a insulinei. Nu întotdeauna defectul genetic devine boală, de aceea boala nu apare la toţi descendenţii unui diabetic. Este necesară intervenţia unor factori de mediu, care induc, în plus, insulinorezistenţa, pentru ca gena să devină boală. Aceşti factori de mediu sunt sedentarismul, excesul ponderal (obezitatea) şi stresul, atribute ale stilului de viaţă modern, ce pot determina apariţia bolii la o persoană predispusă sau pot face ca defectul genetic să se manifeste la vârste mai tinere. Iniţial, diabetul de tip 2 a fost descris ca „diabet de maturitate“, apărând la adulţi de vârstă medie şi vârstnici. Intervenţia factorilor de mediu a făcut ca boala să fie diagnosticată, în prezent, şi la tineri sau adolescenţi. Subiecţii cu diabet tip 2 au deficit relativ de insulină, adică produc suficientă insulină, uneori, în stadiile precoce ale bolii sau chiar mai multă insulină decât indivizii normali, dar aceasta nu acţionează eficient pentru a menţine metabolismul în stare de echilibru. Prin urmare, aceştia, de regulă, nu necesită tratament cu insulină pentru supravieţuire, nici pentru obţinerea echilibrului metabolic. Tratamentul se face cu medicamente denumite antidiabetice orale. După o evoluţie îndelungată a bolii, de obicei peste 20 ani, celulele beta pancreatice se epuizează şi deficitul de insulină, iniţial relativ, devine absolut. În aceste cazuri este necesar tratamentul cu insulină.

Complicaţiile diabetului au consecinţe grave

Diabetul zaharat este o importantă problemă de sănătate publică, din cauza complicaţiilor sale şi a frecvenţei în creştere. Se apreciaza că, în 2000, numărul diabeticilor era de aproximativ 150 de milioane, iar în 2025 se preconizează că acest număr va ajunge la 333 de milioane, mai mult decât dublu. La aceştia se vor adăuga încă circa 400 de milioane de „prediabetici“, adică subiecţi aflaţi în „antecamera“ bolii, în total peste 2/3 de miliard de indivizi.

Deoarece boala se depistează prin analize de laborator, accesul populaţiei la aceste servicii medicale şi screeningul (testarea unor populaţii mari) a contribuit, parţial, la această creştere. Cazurile de diabet zaharat cu simptome clasice ale bolii, au, de regulă, glicemii peste 200 mg/dl şi reprezintă o minoritate (mai puţin de 1/3 din diabetici). Explicaţia pentru această „epidemie“ a vremurilor noastre ţine, în primul rând, de modificarea stilului de viaţă, care favorizează lipsa de mişcare şi excesul de alimente rafinate, bogate în zahăr şi grăsimi, cu conţinut mare de calorii.

Au risc de diabet zaharat tip 2 descendenţii diabeticilor, obezii, femeile care au născut copii cu greutate la naştere peste 4 kg, cei cu glicemie ŕ jeun anormală sau cu toleranţă alterată la glucoză. Depistarea precoce a bolii este importantă, pentru că tratamentul corect previne sau întârzie apariţia complicaţiilor, care sunt redutabile şi scurtează viaţa, în medie, cu 10 ani. Când pacientul este descoperit cu diabet zaharat şi glicemie de peste 200 mg/dl, el are boala de câţiva ani şi aceasta a pus deja bazele viitoarelor complicaţii.