Diagnosticul precoce, vital în meningita otogenă

Meningita otogenă reprezintă o inflamaţie acută a leptomeningelui şi lichidului cefalorahidian, consecinţă a unui proces inflamator situat la nivelul urechii, produs ca urmare a acţiunii unei bacterii.

Mecanismul de producere a acestei afecţiuni este difuzia infecţiei bacteriene otomastoidiene acute sau cronice (frecvent pneumococică) în spaţiul subarahnoidian prin:

- continuitate directă, structurile osoase fiind distruse de procesul inflamator;

- căi preformate, respectiv vase perforante şi nervi ce străbat osul.

În formele comune, tabloul clinic al bolii are unele caracteristici care diferă în funcţie de vârsta pacientului, cauza bolii sau afectarea concomitentă a altor organe. Incubaţia este, în medie, 2-3 zile, în care bolnavul prezintă dureri de ureche, secreţie purulentă la nivelul urechii.

Debutul este, de obicei, brusc, cu febră înaltă (39-40 grade Celsius), însoţită de frisoane, durere de cap, stare de rău, vărsături. Uneori, la sugari şi copiii mici, debutul este marcat de apariţia în mod brusc a convulsiilor. Alţi bolnavi prezintă în această perioadă dureri musculare şi articulare.

Această perioadă este dominată de sindromul infecţios şi sindromul meningean, la care se adaugă sindromul encefalitic. Sindromul infecţios este marcat de febră înaltă (39-40 grade Celsius), însoţită de stare de rău, lipsa poftei de mâncare şi indispoziţie. Sindromul meningean este cauzat de inflamaţia meningelui şi hipertensiunea intracraniană. Pe lângă semnele clinice caracteristice meningitei acute pe care le-am prezentat, survin semnele inflamaţiei acute, subacute sau cronice a urechii medii, în diverse grade de severitate.

În cazul meningitei otogene, tratamentul recomandat va cuprinde antibiotice în doze mari, pe baza antibiogramei (se începe, de obicei, cu Penicilina G). La acest tratament, trebuie asociat obligatoriu tratamentul chirurgical al infecţiei otice, pentru a asigura un drenaj larg al procesului infecţios.

În lipsa unui tratament corect şi precoce instituit, afecţiunea poate provoca moartea. De aceea, un diagnostic pozitiv precoce, urmat de tratamentul adecvat, poate asigura recuperarea bolnavilor în proporţie de 90%