Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dicţionar medical
- tenoliză: eliberare, pe cale chirurgicală, a unui tendon a cărui mişcare este împiedicată de către aderenţe;
- tenorafie: sutură chirurgicală a unui tendon secţionat; - tenosinovită: o inflamaţie a tecii sinoviale. Aceasta poate apărea în urma unui surmenaj al articulaţiei sau poate fi declanşată de un reumatism inflamator, de o infecţie bacteriană sau de o boală inflamatorie locală. Boala prezintă aceleaşi simptome ca ale unui tendinite, şi anume umflătură, durere accentuată la palpare şi atunci când tendonul este imobilizat. Dacă tenosinovita este infecţioasă, se va proceda la o curăţare chirurgicală, asociată cu o antibioterapie adecvată. Tenosinovita poate produce o ruptură de tendon. În cazurile mai simple se poate proceda doar la repaus a zonei dureroase şi luarea de antiinflamatoare; - tenotomie: secţionare a unui tendon; - tensiometru: instrument pentru măsurarea presiunii arteriale. Tensiometrul permite o evaluare a acestei presiuni în milimetri de coloană de mercur. El determină două cifre care corespund presiunii sistolice (valoarea maximă) şi celei diastolice (valoarea minimă); - tensiune arterială: presiune pulsantă rezultată din contracţia regulată a inimii (aproximativ în fiecare secundă), care creează un sistem de forţe ce propulsează sângele în toate arterele corpului; - tensiune oculară: presiune care domneşte în interiorul globului ocular. Tensiunea oculară este măsurată, în principal, cu ajutorul unui aparat numit tonometru cu aplanaţie, care se apasă pe ochi. Tensiunea este evaluată în milimetri coloană de mercur; valoarea normală este între 10 şi 20 milimetri de mercur; - teofilină: medicament utilizat în tratamentul astmului. Teofilina şi derivaţii ei sunt indicaţi în caz de astm sau de bronhospasm, în tratamentul crizelor, precum şi în tratamentul de fond; - terapeutic: ce ţine de terapie; - terapeutică: totalitate a metodelor întrebuinţate pentru a lupta împotriva unei boli şi a încerca să fie vindecată. Tratamentul face apel la principiile terapeuticii, pe care medicul le adaptează în modul cel mai potrivit la cunoştinţele actuale privind fiecare caz în parte. Se deosebesc tratamentele medicale, care utilizează medicamente şi diverse mijloace fizice (kineziterapie, radioterapie) şi tratamente chirurgicale, cu diverse instrumente şi sub diferite modalităţi de anesteziere; - terapie biologică: este un mijloc de tratament care foloseşte sistemul imun al pacientului pentru a lupta cu cancerul. Substanţele produse de către organism sau sintetizate în laborator sunt folosite pentru a relansa direct sau a reface sistemul natural de apărare a organismului în lupta cu cancerul. Acest tip de tratament mai este denumit şi bioterapie sau imunoterapie; - terapie comportamentală: metodă de tratament al tulburărilor mintale constând în decondiţionarea şi învăţarea cu scopul de a înlocui un comportament neadaptat (o teamă agitată declanşată de o situaţie inofensivă, de exemplu) printr-un comportament adaptat.