Persoanele care petrec în timpul zilei mai mult de zece ore și jumătate stând pe scaun sau întinse pe canapea au un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral chiar dacă în re
Dicţionar medical
- Schwartz Bartter (sindrom al lui): ansamblu de tulburări, caracterizat printr-o creştere a secreţiei posthipofizare de hormon antidiuretic, destinată să reţină apa în organism. Simptomul esenţial este o micşorare a concentraţiei plasmatice a sodiului (hiponatremie), care poate să nu se manifeste prin nici un semn sau, din contra, se poate traduce prin tulburări neurologice (obnubilaţie, confuzie mintală, crize convulsive, comă) sau digestive (greţuri, vărsături). Tratamentul constă, în principal, în limitarea consumului de băuturi, respectând totuşi aporturile de săruri;
- sciatic nerv: nerv rahidian care inervează partea de jos a corpului; nevralgie pe traiectul nervului sciatic; - sciatică: durere care iradiază în lungimea traiectului nervului sciatic şi/sau al rădăcinilor sale. Nervul sciatic ia naştere din unirea celor două rădăcini pornite din măduva spinării, L5 (pornind din rachis între a 4-a şi a 5-a vertebră lombară) şi (pornind din rachis între a 5-a vertebră lombară şi prima vertebră sacrală). O sciatică este cauzată, în general, de o compresie exercitată asupra rădăcinilor nervoase L5 sau S1, de cele mai multe ori o hernie discală (proeminarea unui disc intervertebral în afara limitelor sale normale), mai rar din cauza unei compresii osoase - legată de o artroză, de o fractură a micului bazin, de o luxaţie a şoldului sau de o îngustare a canalului rahidian lombar, tumorală (tumoră osoasă vertebrală, neurinom tumoră a rădăcinii unui nerv, tumoră a micului bazin) sau de natură inflamatorie (spondilodiscită); - scintigrafie: tehnica de imagerie medicală bazată pe detectarea radiaţiilor emise de o substanţă radioactivă (radioelement) introdusă în organism, prezentând o afinitate deosebită pentru un organ sau un ţesut. Scintigrafia permite decelarea a numeroase afecţiuni care ating atât structura, cât şi funcţionarea organelor, şi unele procese patologice: inflamaţie, infecţie, sângerare, tumoră; - scintigramă: înregistrare automată a radioactivităţii unui ţesut, după administrarea de substanţe marcate cu un izotop radioactiv; - scizură: termen folosit în anatomie, cu semnificaţia de fisură, şanţ; - scleră: tunica solidă a globului ocular; - sclerenchim: ţesut vegetal de susţinere; - scleroblastemă: ţesut embrionar din care se formează oasele; - sclerodactilie: formă de sclerodermie care începe la extremităţile degetelor de la mâini şi picioare, ducând la deformaţii şi mutilaţii. Scleroza se întinde progresiv spre rădăcina membrelor, iar uneori se generalizează; - sclerodermie: denumire generică pentru o serie de dermatoze caracterizate prin îngroşarea şi indurarea pielii, urmate, de obicei, de atrofie şi considerate de unii drept boli de colagen; - sclerokeratită: inflamaţie concomitentă a sclerei şi a corneei. z - SCLEROKERATITA: Inflamatie concomitenta a sclerei si a corneei.