Dicţionar medical

- radio-operaţia stereotactică: o tehnică de radioterapie care aplică radiaţiile direct asupra tumorii, lezionând mult mai puţin ţesutul sănătos. Medicul foloseşte un aparat CT sau RMN pentru a afla localizarea exactă a tumorii. Un cadru rigid este ataşat în jurul capului de cutia craniană şi radiaţiile sunt direcţionate spre tumoră prin calea de abord prestabilită cu ajutorul acestui cadru rigid, reducând astfel cantitatea de radiaţii aplicată ţesutului cerebral normal. Această procedură nu presupune operaţie. Mai este denumită şi terapia cu raze gamma de înaltă precizie;

- radiopelvimetrie: metodă radiologică ce permite măsurarea dimensiunilor bazinului la femeia gravidă. Radiopelvimetria este indicată atunci când există îndoieli în ce priveşte dimensiunile pelvisului (bazinului), care trebuie să fie suficient de mare pentru a permite trecerea copilului în timpul naşterii, sau când se suspectează o anomalie osoasă (anomalie a coloanei vertebrale, luxaţia şoldului, antecedent de fractură a bazinului). Mai este practicată atunci când copilul se prezintă cu şezutul sau când femeia gravidă a suferit deja o cezariană în cursul unei sarcini precedente. Radiopelvimetria permite să se stabilească dacă naşterea aşteptată se va putea face fără riscuri pe căi naturale sau dacă trebuie să fie prevăzută o cezariană;

- radioprotecţie: protecţia persoanelor, a bunurilor şi a mediului faţă de radiaţiile ionizante. Normele legislative şi regulamentare sunt stabilite la scară naţională şi internaţională, pentru a proteja persoanele faţă de radiaţii. Aceste norme se referă îndeosebi la radiaţiile ionizante, la instalaţii (localuri, perimetre interzise), la transportul substanţelor radioactive, la limitarea iradierii populaţiei în ansamblul şi la supravegherea persoanelor expuse profesional. Evitarea expunerii constituie cea mai bună protecţie. În afară de radiaţia naturală, de origine telurică, solară şi cosmică, de riscurile de iradiere legate de instalaţiile şi de experimentele nucleare civile şi militare, există o iradiere legată de utilizarea medicală a radiaţiilor ionizante;

- radiosensibilizare: utilizează medicamente care fac celulele tumorale mai sensibile la radiaţii. Combinând radioterapia cu radiosensibilizarea, se pot distruge mai multe celule tumorale;

- radioterapie: utilizare a radiaţiilor ionizante în tratamentul anumitor boli, îndeosebi al cancerelor. Termenul de radioterapie întrebuinţat singur se referă mai ales la radioterapia externă, denumită încă şi radioterapie transcutanată sau teleradioterapie, în care sursa radiaţiilor este exterioară bolnavului şi produce un fascicul care atinge ţesuturile profunde, după ce a traversat pielea şi ţesuturile superficiale. Radioterapia externă face apel la două tipuri de radiaţii ionizante: radiaţii electromagnetice (radiaţii X, radiaţii y) şi radiaţii constituite din particule elementare infime (electroni, protoni, neutroni). Aceasta utilizează două surse de radiaţii: fie radioelemente în sine (cobalt 60), fie aparate (acceleratori de particule) care pun în mişcare particulele elementare şi trimit spre bolnav ori aceste particule, ori radiaţia pe care acestea o produc.