Dicţionar medical

- psihomotor: referitor la mişcări care implică activitatea nervoasă superioară;

- psihopatie: stare de dezechilibru psihologic, fără deficit intelectual şi fără atingere psihotică. Psihopatia apare, în general, la începutul pubertăţii, dar semne premergătoare pot să se manifeste din copilărie: cruzime cu animalele, brutalitate a copilului faţă de camarazii săi etc. Subiectul, care nu-şi poate învinge angoasa decât trecând la acţiune, manifestă un comportament la limita normalităţii: stil de viaţă instabil, caracter dificil, autoritate, agresivitate; delincvenţa, conduitele perverse, toxicomania sunt manifestări frecvente. În mod obişnuit, o ameliorare spontană se manifestă după vârsta de 40-45 de ani, subiectul „cuminţindu-se“;

- psihopsihedelic: substanţă care acţionează asupra psihismului, provocând o stare halucinatorie sau delirantă. Sinonim: psihodisleptic;

- psihoterapeut: persoană care a absolvit o unitate de învăţământ superior (facultate de psihologie) şi care se ocupă cu următoarele: studiul comportamentului uman şi al proceselor mentale; elaborarea şi aplicarea de teste de inteligenţă, abilităţi, aptitudini; studiul, depistarea, prevenirea problemelor psihologice; testarea psihologică; prevenirea şi psihoterapia tulburărilor emoţionale, de personalitate şi comportament, a tulburărilor de adaptare la mediul social şi profesional. Sinonim: psiholog;

- psihoterapie: metodă terapeutică ce utilizează resursele activităţii mintale. Psihoterapia modernă porneşte de la datele dobândite de psihologia medicală, de la studiul comportamentului şi de la psihanaliză. Tehnicile sale sunt individuale (conversaţie, cură analitică) sau colective (psihodramă, ergoterapie, terapie instituţională, constând în crearea în mediul spitalicesc a unui mediu comunitar);

- psihotrop: medicament care acţionează asupra psihicului;

- psihotropă: substanţă care acţionează asupra psihismului. Psihotropele pot fi sau nu substanţe medicamentoase; alcoolul, spre exemplu, este un psihotrop;

- psihoză: tulburare mintală caracterizată printr-o dezorganizare a personalităţii, pierderea simţului realului şi transformarea în delir a experienţei trăite. Limbajul medical curent rezervă termenul psihoză pentru bolile mintale care se caracterizează prin simptome esenţialmente psihologice, cum sunt psihozele acute (bufeul delirant la acces delirant care apare şi dispare în mod brusc, schizofrenia, delirele cornice: paranoia, parafrenia) şi psihoza maniaco-depresivă;

- psihoza maniaco-depresivă: tulburare psihică, caracterizată prin alternanţa crizelor de excitaţie (mânie) şi a episoadelor depresive (melancolie). Psihoza maniaco-depresivă se manifestă, în general, după vârsta de 30-40 de ani. Aceasta ar putea fi determinată de ereditate, constituţia psihică (subiect picnomorf, adică de conformaţie robustă), profilul psihologic sau de o dereglare a centrilor cerebrali ai stării de spirit. Răsturnările de situaţie, de natură fizică sau psihică, de o importanţă mare (şoc emoţional, şoc chirurgical, sarcină, menopauză), chiar schimbarea anotimpurilor pot fi factori declanşatori.