Dicţionar medical

- psihastenie: dereglare funcţională a personalităţii care se traduce printr-o dificultate şi o teamă de a acţiona, cu conştientizarea dureroasă a acestei tulburări. Psihastenia strânge laolaltă diferite simptome, ca acela al impresiei de a fi obosit dimineaţa, o stare de spirit depresivă, fobii şi obsesii, o tendinţă spre scrupulozitate, interiorizare şi îndoială. Pacientul dovedeşte un sentiment de insatisfacţie psihică şi o incoerenţă mintală care pot duce până la depersonalizare. De obicei, inhibiţia cedează la efort şi tulburările se atenuează adesea concomitent cu accesul la responsabilităţi;

- psihiatrie: studiul şi tratamentul bolilor psihice;

- psihiatru: medic specializat în psihiatrie, care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor psihice;

- psihism: totalitate a caracterelor psihice ale unui individ, care fundamentează personalitatea sa. Psihismul este rezultanta unui ansamblu complex de factori: satisfacerea necesităţilor vitale, starea de spirit, emoţiile, structura afectivă, inteligenţa, capacităţile de abstractizare, activitatea practică şi creativă. Totuşi, componentele psihismului nu se limitează la percepţia conştientă, ci mai integrează şi legile inconştientului, pornirile instinctive, factorii genetici şi anatomofiziologici (malformaţii cerebrale, hipertrofierea lobului frontal, parietal etc.);

- psihoanaleptic: substanţă medicamentoasă care stimulează activitatea mintală în caz de tulburări psihice;

- psihodisleptic: substanţă care acţionează asupra psihismului, provocând o stare halucinatorie sau delirantă. Sinonim: psihopsihedelic;

- psihodramă: reprezentaţie teatrală, sub conducerea unui terapeut, a unei scene trăite sau imaginare, destinată să exteriorizeze mecanismele unui conflict pe care subiectul îl reactualizează în relaţia sa cu alţi actori ai scenei. Această metodă este indicată mai ales în cazul unor probleme profesionale sau de familie;

- psihofizică: studiul raporturilor dintre fenomenele psihice şi fizice;

- psihogen: care este de origine psihică. Acest termen califică, în general, o boală sau un tratament asupra cărora au influenţă factori afectivi;

- psihogeneză: proces psihic care se află la originea unei tulburări mintale sau organice. Psihogeneza tulburărilor mintale relevă trei tipuri de cauze: situaţiile conflictuale, carenţele afective şi educative şi traumatismele emoţionale. Psihogeneza tulburărilor organice este fundamentul medicinei psihosomatice;

- psiholeptic: substanţă care tinde să diminueze activitatea psihică. Sinonim: sedativ psihic;

- psihologie: studiu al spiritului omenesc. Psihologia studiază comportamentul şi motivaţiile profunde ale fiinţei umane. Dezvoltările şi aplicaţiile psihologiei au devenit considerabile, depăşind, actualmente, în mare măsură, cadrul patologiei, pentru a se extinde la activităţi diverse, ca pedagogia, formarea profesională, arta, publicitatea sau, pur şi simplu, dorinţa de a se cunoaşte mai bine pe sine. Formarea psihologică a medicului este indispensabilă.