Dicționar medical

- inducţie: mecanism nervos prin care starea de excitaţie sau de inhibiţie dintr-un centru nervos determină apariţia stării opuse într-un alt centru nervos;

- infarct cerebral: necroză a unei părţi mai mult sau mai puţin importante a encefalului, legată de obstrucţia uneia dintre arterele care îl irigă. Infarctul cerebral este forma cea mai gravă a ischemiei cerebrale (micşorarea aporturilor sangvine arteriale la creier). Cauza cea mai frecvent constatată este o tromboză (obstrucţia cu un cheag sau trombus), favorizată de prezenţa, în interiorul arterei, a unei plăci de aterom (depunere de colesterol). O a doua cauză este embolia, migrarea unui fragment de trombus sau a unei plăci de aterom situate în amonte, pe o arteră (carotidă sau aorta toracică) sau în inimă;

- infarct miocardic: infarctul miocardic reprezintă necroza unei părţi mai mult sau mai puţin importante de miocard, consecutivă unei obturări bruşte a unei artere coronare. În cursul infarctului miocardic, nu mai are loc irigarea inimii; lipsite de sânge şi de oxigen, celulele miocardului mor, eliberând enzimele lor cardiace, care distrug ţesutul înconjurător. De obicei, are loc în ventriculul stâng. Bărbaţii sunt cel puţin de două ori mai frecvent afectaţi decât femeile, adesea înaintea vârstei de 60 de ani;

- infarct osos: leziune a ţesutului osos, consecutivă unei obturări a arterei care irigă zona osoasă în cauză. Toate cauzele de tromboză (formarea unui cheag într-un vas) arterială pot să se afle la originea unui infarct osos. Infarctul osos poate să nu antreneze nici o tulburare, dacă sectorul de os atins este redus. Atunci când infarctul osos se produce în vecinătatea unei articulaţii, antrenează o osteonecroză (necroza osoasă), provocând o deformare a articulaţiei, ceea ce face necesară punerea unei proteze, deformaţia trebuind să fie tratată prin chirurgie ortopedică;

- infecţie: invazie a unui organism viu de către microorganisme patogene care acţionează prin multiplicarea lor (virulentă) şi, eventual, prin secretarea de toxine. O infecţie poate fi localizată sau generalizată, exogenă (provocată de germeni provenind din mediul înconjurător) sau endogenă (germeni provenind de la bolnavul însuşi);

- infecţie nosocomială: infecţie contractată în cursul unei spitalizări. În spital sunt îngrijiţi bolnavi din ce în ce mai fragili, se execută acte chirurgicale din ce în ce mai grele şi invazive, care constituie tot atâtea porţi de intrare pentru infec ţii (sonde vezicale, catetere vasculare, ventilaţie artificială). Astfel, frecvenţa de apariţie a acestor infecţii este variabilă, după tipul îngrijirilor acordate (mai ridicată în cadrul serviciilor de îngrijire intensivă, de reanimare), după durata spitalizării (mai ridicată în serviciile cu spitalizare îndelungată şi de reeducare funcţională, din cauza prezenţei escarelor, sondelor stabile, care favorizează infecţiile) şi, în sfârşit, după vulnerabilitatea subiecţilor (boli acute grave; organism fragilizat prin vârsta înaintată sau din contra, vârste foarte mici; cancer; alcoolism cronic, imunosupresie legată de SIDA, de imunoterapiile anticanceroase sau de grefele de organe).