Dicționar medical

- imunodeficienţă: diminuare congenitală sau dobândită a stării de imunitate a organismului. Atunci când imunodeficienţa este marcată şi durabilă, ea face bolnavul deosebit de sensibil la infecţii (cauzate de germeni inofensivi în mod normal şi care afectează doar organismele cu mijloace slăbite de apărare). Există mai multe tipuri de imunodeficienţe: imunodeficienţele congenitale, care pot atinge diferite verigi ale răspunsului imunitar; imunodeficienţele dobândite, care sunt frecvente. În lume, prima cauză a imunodeficienţei dobândite este malnutriţia. Alte cauze sunt mai rare: sindromul nefrotic (forma de glomerulonefrită) antrenează o hipogamaglobulinemie (micşorarea nivelului de imunoglobuline din sânge), favorizând infecţiile. Chimioterapia şi radioterapia în tratamentul cancerelor, corticoterapia în cel al bolilor inflamatorii şi imunosupresoarele în prevenirea rejecţiilor de grefă induc deficite mai mult sau mai puţin profunde şi mai mult sau mai puţin complete ale imunităţii. Numeroase virusuri sunt şi ele susceptibile să provoace deficite imunitare, trecătoare pentru majoritatea lor. H.I.V. (virusul SIDA) antrenează o imunodeficienţă profundă şi definitivă;

- imunoglobulină: proteină a serului sangvin secretată de plasmocite, provenite din limfocite (globule albe care intervin în imunitatea celulară) de tip B, ca reacţie la introducerea în organism a unei substanţe străine (antigen);

- imunologie: ştiinţa care se ocupă cu studiul fenomenelor de rezistenţă la infecţie şi la bolile infecţioase, cu studiul fenomenelor care rezultă din introducerea unui antigen în organism pe o cale potrivită, incluzând şi stadiul reacţiilor ulterioare între celulele imunocompetente sau produsele lor (anticorpi) şi antigenul respectiv, in vivo sau in vitro;

- imunostimulant: substanţă care stimulează sistemul imunitar, sistemul care asigură apărarea organismului. Imunostimulanţii specifici sunt vaccinurile. Destinate prevenirii bolilor infecţioase, fiecare din acestea nu este eficace decât împotriva unui germene precis. Imunostimulanţii nespecifici cuprind substanţe identice cu substanţele organismului (interleukine, interferoni), substanţe de origine bacteriană şi substanţe diverse. Folosite pentru tratarea cancerelor, infecţiilor (respiratorii etc.), deficitelor imunitare, bolilor autoimune (în care sistemul imunitar atacă însuşi organismul), acestea stimulează global mijloacele de apărare, dar eficacitatea lor este, adesea, parţială;

- imunosupresor: medicament care atenuează sau suprimă reacţiile imunitare ale organismului. Imunosupresoarele se prescriu, în principal, în cursul unei grefe, cu intenţia de a limita fenomenele de rejecţie, şi în bolile autoimune;

- imunoterapie: tratament al bolilor prin modificarea activităţii sistemului imunitar. Imunoterapia constă fie în a stimula răspunsul imun atunci când el este insuficient (imunostimulare), fie în a-l micşora atunci când produce efecte excesive sau nedorite (imunosupresie);

- inaniţie: stare de denutriţie extremă, rezultând din lipsa de aport alimentar sau din cauza unor defecte mari în asimilaţie;

- inapetenţă: lipsă a poftei de mâncare.