Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dicționar medical
- gingie: ţesut al mucoasei bucale care acoperă feţele interne şi externe ale oaselor maxilare. Gingiile constituie o bandă de 2-4 milimetri care înconjoară dinţii. În afara gingivitei (inflamaţia gingiilor) şi a parodontitei (inflamaţia ţesuturilor de susţinere a dintelui, traducându-se printr-o distrugere mai mult sau mai puţin importantă a osului alveolar); gingiile pot fi sediul tumorilor benigne sau maligne (epulis);
- gingivectomie: act chirurgical ce constă în incizarea şi îndepărtarea unei părţi a gingiei care înconjoară un dinte. După operaţie, regiunea care înconjoară dintele este sensibilă la frig o durată de timp. Complicaţiile depind de starea de deteriorare a osului şi de igiena bucală; - gingivită: o gingivită poate fi rezultatul unui prost periaj al dinţilor, care antrenează o acumulare a plăcii dentare şi a tartrului. Modificările hormonale temporare pot, de asemenea, să provoace o gingivită, de exemplu în timpul sarcinii, inflamaţia dispărând după naştere. În sfârşit, luarea anumitor medicamente antidepresoare sau antiepileptice este, de asemenea, susceptibilă să cauzeze o gingivită. Gingia roşie şi umflată devine foarte sensibilă şi sângerează cu uşurinţă, îndeosebi în timpul periajului dinţilor. O detartrare completă, apoi reluarea periajului zilnic şi meticulos fac să dispară simptomele în câteva zile. În absenţa tratamentului, gingivita poate evolua spre o parodontită, inflamaţie a ţesuturilor de susţinere a dintelui, provocând o topire a osului (subţiere) în care este implantat dintele. Topirea osului poate antrena o dezosare; - glaucoma: boală a ochiului caracterizată printr-o creştere a presiunii intraoculare cu atingerea capului nervului optic şi cu alterarea câmpului vizual, putând duce la cecitate (orbire); - glicemie: nivel al glucozei în sânge. Datorită mai multor mecanisme de reglare, glicemia este menţinută sensibil constantă (în jur de 1 gram la litru), cu scopul de a aduce organelor şi ţesuturilor cantităţi constante de glucoză sangvină. Reglarea nivelului sangvin al glucozei este asigurată mulţumită unui echilibru permanent între substanţe de natură mai ales hormonală, care micşorează glicemia (insulina) şi cele care o cresc (glucagonul, adrenalina, hormonul de creştere). Glicemia se măsoară fie în sângele venos în cursul clasicei „luări de sânge“ (glicemia venoasă), fie în sângele capilar, după o mică înţepătură în vârful degetului (glicemie capilară), o picătură de sânge fiind întinsă pe o bandă reactivă. Valoarea normală a glicemiei este cuprinsă între 4,4 milimoli pe litru şi 6,7 milimoli pe litru (adică între 0,8 şi 1,2 grame pe litru) luată pe nemâncate şi de cel puţin 6,7 milimoli pe litru (1,2 grame pe litru) la două ore după luarea unei mese; - glicozid cardiotonic: medicament utilizat în tratamentul insuficienţei cardiace. Acţiunea principală este aceea de a încetini frecvenţa cardiacă atunci când inima este în fibrilaţie auriculară rapidă şi, în plus, de a creşte intensitatea contracţiilor inimii.