Dicţionar medical

- fonoastenie: tulburare de limbaj, caracterizată printr-o modificare a vocii, care este lipsită de energie, de modulaţie;

- fontanelă: spaţiu membranos cuprins între oasele craniului, la sugari. Oasele craniului nou-născutului nu sunt sudate ca la adult; situate pe linia mediană a craniului, la joncţiunea diferitelor oase, fontanelele permit creşterea creierului, foarte importantă în timpul primilor doi ani ai vieţii, şi se osifică la sfârşitul creşterii cerebrale;

- forceps: instrument utilizat pentru prinderea şi protejarea capului fătului, cu scopul de a uşura expulzia acestuia, în timpul naşterii. Indicaţiile de utilizare a forcepsului pot fi recomandate de starea mamei sau de cea a fătului. În primul caz, forcepsul serveşte la diminuarea efortului expulziei, contraindicat în anumite boli cardiace, respiratorii, oculare şi permite să şteargă din ineficacitatea puseelor expulzive. În ce priveşte fătul, domină trei indicaţii: suferinţa fetală, care se traduce printr-o modificare a zgomotelor inimii, urmărite prin monitor, durata excesivă a eforturilor de expulzie (mai mult de 30 minute) şi protecţia craniului fătului, mai ales atunci când naşterea este prematură. Bine aplicat, un forceps nu prezintă pericol nici pentru mamă, nici pentru făt;

- fosfor: element chimic prezent în organism sub formă de fosfat. Fosforul (P) este adus prin alimentaţie, apoi absorbit prin intestin. El este găsit, în principal, în oase, sub formă minerală, şi în sânge, asociat cu substanţe organice. Fosforul este, de asemenea, prezent în toate celulele şi participă la activităţile lor. Principalele surse alimentare de fosfor sunt cerealele, cărnurile, peştele şi ouăle. Aportul alimentar zilnic este suficient, în mod normal, să acopere nevoile organismului. Fosforemia (nivelul de fosfor din sânge) creşte în caz de insuficienţă renală, de insuficienţă a glandelor paratiroide, de intoxicaţie cu vitamina D şi se micşorează în caz de hipersecreţie a paratiroidelor şi de carenţă în vitamina D;

- fotofobie: senzaţie vizuală neplăcută, produsă de lumină, în cursul anumitor boli. După simptomele care o însoţesc, o fotofobie poate fi consecutivă unei afecţiuni oculare sau neurologice. Diagnosticarea unei fotobii se bazează pe examenul clinic al pacientului. Tratamentul este cel al cauzei;

- fotosensibilizare: creşterea sensibilităţii pielii la radiaţiile solare, mai ales la ultraviolete, cauzată, adesea, de substanţe chimice sau medicamentoase şi traducându-se printr-o erupţie cutanată;

- fractură: ruptură a unui os sau a unui cartilagiu tare. Se face deosebire între fracturile deschise, în care fragmentele osoase au trecut prin piele şi în care focarul fracturii este în aer liber (de unde şi riscul de infecţie) şi fracturile închise, în care focarul fracturii nu comunică cu exteriorul. Fracturile patologice survin la oasele fragilizate printr-o leziune preexistentă, fie că aceasta este de origine infecţioasă, fie tumorală.