Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dicționar medical
- dinţi de lapte: dinţii de lapte sau dinţii temporari sunt în număr de 20. Sunt constituiţi, în ansamblul lor, către vârsta de 3 ani şi orice întârziere în erupţia dentară, mai mare de un an peste această vârstă, trebuie să fie considerată patologică. Erupţia poate fi însoţită de salivaţie, de roşeaţa gingiilor, care pot fi, eventual, tumefiate, lucioase şi dureroase. Uneori se observă mici chisturi albăstrui şi o înroşire a obrajilor. Sinonime: dentiţie de lapte; dentiţie temporară;
- diplegie: paralizie bilaterală a unor segmente ale corpului, afectând, în mod simetric, zone mai mult sau mai puţin întinse ale organismului. Exemple: Guillain-Barre (sindrom al lui), Little (boala a lui); - diplegie spastică: infirmitate motorie cerebrală, ce apare din primele luni ale vieţii, de cele mai multe ori la copiii prematuri sau victime ale unor naşteri dificile, care a antrenat o insuficienţă a oxigenării creierului. Copilul atins de sindromul lui Little are, în general, o dezvoltare intelectuală normală. Tratamentul constă în urmărirea copilului de către o echipă pluridisciplinară, cuprinzând: medic, ortopedist, kineziterapeut şi specialist în reeducarea motorie. Sinonim: Little (sindrom al lui). - disartrie: dificultate a vorbirii care nu este legată de o atingere a organelor de fonaţie (limbă, buze, văl palatin) sau de comandă nervoasă a acestor organe. Există două mari tipuri de disartrie, care diferă fiziologic: tipul paralitic şi tipul neparalitic. Disartriile paralitice sunt consecinţe a unei atingeri directe a muşchilor (miastenie), a unei atingeri a bulbului rahidian (scleroză laterală amiotrofică) sau a unor leziuni bilaterale ale căilor care merg de la cortex la bulb. Se întâlneşte, de exemplu, în accidentele vasculare cerebrale multiple şi la scleroza în plăci. Disartriile neparalitice sunt consecinţe ale unor atingeri ale encefalului, în decursul bolilor neurologice (leziuni ale cerebelului, boala lui Parkinson). Semnele exacte depind de boala în cauză. În atingerile cerebelului, de exemplu, debitul este lent şi sacadat. Unele disartrii sunt ameliorate prin ortofonie (reeducarea vocii). În general, tratamentul lor este cel al bolii în cauză; - discopatie: termen cu un caracter general, folosit pentru a defini afecţiunile discurilor intervertebrale, indiferent de etiologia acestor afecţiuni. În mod corect, acest termen ar trebui folosit doar cu sensul de discopatie degenerativă, ceea ce presupune o deteriorare structurală a discului intervertebral.