Dicţionar medical

▲ depresia la adolescent: apropiată ca manifestări de cea a adultului (anxietate, sentiment de inferioritate, stare de spirit tristă), diferă de aceasta printr-o mai mică inhibiţie, printr-o atitudine mai mult distantă decât umilă, un sentiment de gol şi de abandon mai curând decât de decădere. De altfel, o stare depresivă se poate ascunde sub nişte simptome înşelătoare (depresie mascată): tulburări de comportament (fugă, mânie, gust morbid pentru risc), anorexie, bulimie; adolescentul se plânge de dureri (dureri de cap, de stomac), are probleme la învăţătură. Principalele complicaţii ale depresiilor adolescentului sunt psihoza (schizofrenia, psihoza maniaco-depresivă) şi, mai ales, trecerea la acţiune (delincvenţă, toxicomanie, sinucidere). Acesta nu va trebui să se limiteze la administrarea de substanţe psihotrope (antidepresive, anxiolitice), care riscă să provoace o dependenţă. În majoritatea cazurilor, psihoterapia va aduce adolescentului aprofundarea a ceea ce el caută, ajutându-l în mod eficace în maturizarea lui şi în a se accepta pe sine;

▲ depresie la vârstnic: depresia persoanei în vârstă îmbracă forme foarte diferite. Forma cea mai gravă este melancolia de involuţie, care se traduce printr-o suferinţă morală intensă, cu idei de prejudiciu şi de persecuţie, o ipohondrie (teamă nejustificată de a fi bolnav), o deteriorare a stării generale. Alte forme se manifestă prin insomnie, prin tulburări de caracter, printr-o închidere în sine, prin afecţiuni psihosomatice diferite, uneori printr-o pseudodeteriorare intelectuală, care poate simula o demenţă;

▲ deranjament gastric: ansamblu de simptome gastrointestinale, prost definite, puţin grave, de durată variabilă, însoţite sau nu de febră. Un deranjament gastric este fie provocat de o afectare a intestinului (infecţie cu răsunet gastroduodenal), fie consecutiv unei intoxicaţii alimentare. Se traduce prin senzaţii de indispoziţie, de vertije, de arsuri la stomac, de eructaţii, de greţuri şi vome. Aceste tulburări sunt, de cele mai multe ori, fără gravitate, necesitând doar o rehidratare, cu un aport suficient de săruri minerale (sodiu, potasiu);

▲derivaţie: intervenţie chirurgicală care constă în crearea unei căi artificiale pentru scurgerea materiilor sau lichidelor, înlocuind calea naturală (tub digestiv, cale urinară), pe care se află un obstacol. Se pot deosebi derivaţiile definitive, destinate scurtcircuitării unui obstacol inoperabil, derivaţiile provizorii, practicate în aşteptarea efectuării unei noi intervenţii. Derivaţiile mai pot fi şi externe sau interne. O derivaţie externă se termină fie la exteriorul corpului (îmbinarea colonului la piele, pentru a crea un anus artificial), fie într-o cavitate deturnată de la rolul ei normal (cavitatea cardiacă, cavitatea peritoneală). O derivaţie internă permite scurtcircuitarea unui obstacol. După ce acesta a fost înlăturat, materiile şi lichidele sunt readuse pe calea lor naturală.