Dicţionar medical

- degenerescenţă oculară: alterare a funcţionării unor ţesuturi ale ochiului;

- degerătură: înroşire a extremităţilor (mâini, picioare, nas, urechi) din cauza frigului. Degerătura obişnuită nu trebuie confundată cu degeratura gravă, care rezultă în urma expunerii la un frig intens (la alpineşti, de exemplu). În general, declanşate de un timp rece şi umed, degerăturile afectează mai ales femeile şi copiii. Asociate adesea cu o acrocianoză (tulburare a circulaţiei sangvine responsabilă de o cianoză a extremităţilor), sunt consecinţa concomitantă unei diminuări a debitului sangvin în arteriole prin vasoconstricţie şi a unei acumulări de sânge în sistemul venos de întoarcere. Tulburările încep toamna şi se opresc treptat primavara. Nu există un tratament radical al degerăturilor; sunt recomandate băile calde şi reci (fără temperaturi extreme) făcute alternativ, masajele uşoare, vitamine şi vasodilatatoare. În schimb, în timpul perioadei reci, este esenţială prevenirea, protecţia împotriva frigului şi evitarea hainelor prea strâmte, care încetinesc circulaţia sangvină. Primul ajutor constă în scoaterea rapidă a persoanei de sub acţiunea gerului, a apei îngheţate sau a zăpezii şi transportarea acesteia într-o încăpere caldă. Ţesuturile care au fost degerate rămân mereu sensibile la frig. Se manifestă prin dureri, senzaţie de arsură, amorţeală locală şi mâncărimi. Prima măsură în cazul degerăturilor este adăpostirea într-un loc încălzit, degajarea hainelor strâmte, aplicarea de comprese călduţe;

- deglutiţie: act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din cavitatea bucală în esofag, apoi în stomac. Este un act reflex, ce se desfăşoară în trei timpi. Faza orală şi esofagiană durează o secundă. După ce mâncarea a trecut în esofag şi ajunge în stomac, pot să treacă între 8 şi 12 secunde, în funcţie de lungimea esofagului, variabilă de la o persoană la alta;

- delir: pierdere a simţului realităţii, care se traduce printr-un ansamblu de convingeri false iraţionale, la care subiectul aderă ferm. Delirul se deosebeşte de onirism (confuzie mintală), de dezorientarea caracteristică unor tulburări neurologice (amnezie, demenţă), precum şi de produsele imaginaţiei mitomanului sau istericului;

- demenţă: proces patologic caracterizat prin slăbirea progresivă a ansamblului de funcţiuni intelectuale, în urma unei lezări a celulelor nervoase centrale. Apar mai întâi tulburări intelectuale caracterizate prin slăbirea memoriei, a atenţiei, a raţiunii. Anumite demenţe simptomatice sunt vindecate sau ameliorate prin tratarea cauzei lor, dar demenţele degenerative nu pot fi tratate.