Dicţionar medical

- deambulator: cadru pentru mers, rigid sau articulat, menit să asigure un sprijin unei persoane care nu se mai poate deplasa singură sau nu îşi mai poate ţine echilibrul;

- debilitate mintală: insuficienţă a dezvoltării intelectuale. Deficienţa mintală se deosebeşte de psihozele infantile primitive, de sindroamele de carenţă şi de deficitele senzoriale, perceptive sau motorii (surditate, instabilitate psihomotorie, dislexie). Aceasta grupează ansamblul de afecţiuni care împiedică accesul copilului la autonomie şi la adaptare socială;

- debit cardiac: cantitatea de sânge expulzată de fiecare ventricul într-un minut. La omul sănătos, valoriile medii variază între 5,5 şi 6,5 l;

- debit pe minut al hematiilor şi leucocitelor: examen destinat determinării numărului de globule roşii şi de globule albe eliminate în urină pe minut. În urina unui subiect normal, debitul hematiilor trebuie să fie mai mic de 5.000, şi cel al leucocitelor - mai mic de 10.000. Un debit pe minut ridicat al hematiilor nu permite localizarea originii sângerării. Un debit pe minut ridicat de leucocite este, cel mai des, urmarea unei infecţii urinare. Sinonim: numărătoare a lui Addis-Hamburger;

- debit respirator: volum de aer inspirat sau expirat de plămâni în unitatea de timp şi a cărui măsurătoare este utilizată în scopuri de diagnostic. Sinonim: debit ventilator;

- debit sistolic: volumul de sânge eliberat de cord la fiecare sistolă, egal cu diferenţa dintre volumul telediastolic şi cel telesistolic. Valoarea sa variază între 70 şi 90 ml la cordul adult normal;

- decalcificare: diminuarea importantă a conţinutului în calciu al organismului, în mod particular, în oase şi în dinţi. Sinonim: decalcifiere;

- decalvant: care produce căderea părului;

- decerebrare: tulburare apărută din cauza unei leziuni grave a trunchiului cerebral. O decerebrare poate avea drept cauză o tumoră cerebrală, un traumatism cranian sau o intoxicaţie cu o substanţă chimică. Se manifestă printr-o rigiditate a celor patru membre în extensie, însoţită de accese de încordare a întregii coloane vertebrale, cu capul aruncat spre spate. Aceste semne apar la un subiect aflat în comă şi dovedesc o agravare a stării comatoase. Tratamentul, dacă este posibil, constă în intensificarea, pe de o parte, a manevrelor de reanimare şi, pe de altă parte, în acţionarea asupra cauzei (antidotul pentru un toxic, de exemplu). Prognosticul este, în pofida acestor eforturi, sumbru.