Dicţionar teologic

- zigomicoză: infecţie cauzată de unele ciuperci zigamicete (mucegaiuri). Sinonim: ficomicoză;

- zinc: oligoelement indispensabil organismului, care permite activarea unui mare număr de enzime, în principal cele care sunt implicate în sinteza proteinelor (ARN-polimeraze, în special). Aporturile zilnice recomandate de zinc (Zn) sunt de ordinul a 5 până la 10 miligrame pentru femei, de 15 miligrame pentru bărbaţi şi pentru femeia gravidă şi de 19 miligrame pentru femeia care alăptează. Principalele surse alimentare de zinc sunt alimentele bogate în proteine de origine animală (carne, peşte, produse lactate, ouă), dar şi legumele uscate. Absorbţia intestinală a zincului variază după compoziţia mesei: de la 35% în cantitatea de zinc ingerat (pentru o masă normală) până la 15% (pentru o masă bogată în vegetale şi săracă în carne); în plus, cerealele şi legumele uscate împiedică această absorbţie. Zincemia (nivelul de zinc din serul sangvin) este în funcţie de aportul alimentar în zinc: valorile normale se situează în jur de 1,25 miligrame pe litru. O carenţă în zinc poate fi consecinţa unui aport alimentar insuficient, a unei creşteri a necesităţilor (creştere, sarcină), a unor stări patologice (alcoolism, diabet, infecţie) sau a unei tulburări ereditare a metabolismului zincului (acrodermatită enteropatică). Simptomele carenţei variază după gravitatea ei: întârziere a creşterii, alterări ale pielii şi a mucoaselor (dermită seboreică, inflamaţia comisurilor buzelor, erupţie asemănătoare unei eczeme sau psoriazisului), căderea părului, pierderea simţului gustativ, micşorarea apetitului, probleme de cicatrizare, tulburări ale imunităţii şi, la femeia gravidă, riscul de malformaţii şi de hipotrofie fetală. O supraîncărcare în zinc poate surveni în caz de intoxicaţie acută sau cronică de origine industrială (inhalarea de vapori bogaţi în oxid de zinc), în caz de suplimentare excesivă a aportului sau în cursul bolilor ereditare excepţionale (boala lui Pick); aceasta riscă să provoace o carenţă în cupru, la rândul ei responsabilă de o anemie severă;

- Zollinger Ellison (sindrom al lui): afecţiune caracterizată prin prezenţa unor ulcere multiple şi recidivante în stomac şi mai ales în duoden, asociată cu o inflamaţie locală şi cu diaree. Aceste tulburări, rare, sunt provocate de o aciditate gastrică excesivă, cauzată de o hipersecreţie a unui hormon digestiv, gastrina, de către una sau mai multe tumori benigne sau maligne cu evoluţie foarte lentă, denumite gastrinoame. Acestea sunt amplasate de cele mai multe ori în pancreas sau împrejurimi, mai rar în peretele stomacului sau al duodenului. Sindromul lui Zollinger Ellison este fie dobândit şi izolat, fie ereditar şi asociat cu atingerea altor glande endocrine, paratiroidele sau hipofiza, de exemplu. În acest caz el face parte dintr-o neoplazie endocrină multiplă (boală ereditară caracterizată printr-o hiperfuncţie a mai multor glande endocrine).