Dilema benzodiazepinelor

După cum se ştie, boala Alzheimer se caracterizează prin pierderea memoriei, fenomen care se amplifică odată cu trecerea anilor. Ca urmare a acestei "explozii" de cazuri, specialiştii şi-au pus problema dacă nu cumva medicamentele folosite de persoanele în vârstă pot contribui la apariţia sau agravarea maladiei.

Urmărind statisticile, doctorii au fost impresionaţi de creşterea rapidă a numărului de cazuri ale acestei maladii în ultimele decenii. S-au observat astfel că, 32% dintre persoanele de peste 65 de ani sunt consumatoare ale unor medicamente din clasa benzodiazepinelor. Această categorie de substanţe are rol de calmare (anxiolitic) sau de inducere a somnului (hipnotic).

Benzodiazepinele au apărut pe piaţă la începutul anilor â60, înlocuind barbituricele, medicamente mult mai toxice. Primul medicament din această serie, diazepamul, a devenit foarte repede anxioliticul cel mai vândut de pe planetă (vânzări de 20 miliarde de dolari). În 1975, se ajunsese la un număr de şapte benzodiazepine, în 1984 la 20, iar actualmente se cunosc peste 40 de produse farmaceutice ale acestora. Deşi există diferenţe între ele, toate au ca efect principal calmarea sistemului nervos central. Din păcate, cu timpul, au apărut şi efectele adverse, cum ar fi scăderea atenţiei, a puterii de concentrare şi tulburările de memorie (mai ales pentru fapte recente). Deoarece şi maladia Alzheimer se caracterizează prin pierderi de memorie, s-a făcut imediat legătura cu medicamentele sus-amintite.

Un studiu francez efectuat de profesorul Bernard Bégaud, farmacolog şi epidemiolog, de la Universitatea din Bordeaux, arată că, din 200.000 de cazuri noi recenzate în fiecare an în Franţa, peste 50.000 sunt atribuite utilizării benzodiazepinelor. Autorul citat denunţă "consumul delirant de benzodiazepine" şi recomandă măsuri imediate pentru stoparea consumului cronic.

Substanţele incriminate (în afară de diazepam) sunt: lorazepam, alprazolam, bromazepam, zolpidem, nitrazepam, tetrazepam, nordazepam, clorazepat, oxazepam şi zopiclon.

În afară de studiul efectuat de profesorul Bégaud, există şi alte studii care argumentează legătura dintre durata lungă a tratamentului (2-10 ani) şi apariţia demenţelor senile. Este drept că există şi două studii din 1997 şi 1998 care nu au putut confirma această legătură.

Pentru a preveni efectele negative ale consumului de benzodiazepine s-a decis limitarea duratei de utilizare a acestor medicamente la numai două săptămâni, pentru efectul somnifer, şi 12 săptămâni, pentru efectul anxiolitic. Reglementări asemănătoare sunt şi la noi în ţară, numai că medicii, la presiunea pacienţilor, continuă să prescrie şi peste această perioadă.

Ţinând seama că deteriorarea memoriei se face progresiv, devenind perceptibilă după 5-8 ani de la începutul administrării, consider de datoria mea să atrag atenţia atât medicilor, cât şi persoanelor în vârstă asupra riscurilor de prescriere şi consum pe termen lung ale benzodiazepinelor (şi derivaţilor asemănători).