Din binefacerile „radarului“

Se apreciază că omul a început să folosească focul în urmă cu aproximativ un milion de ani. Astfel, de-a lungul evoluţiei au apărut friptul, coptul, fiertul în aburi şi prăjitul. Se părea că nu mai există un alt mod de a găti mâncarea, până când, acum o jumătate de secol, a apărut cuptorul cu microunde.

Puţini ştiu că, pentru prima dată, microundele au fost folosite de armata britanică, prin unităţile sale de radar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Datorită radarului, britanicii au avut avantajul de a "vedea" pe un ecran avioanele inamice care se apropiau, chiar dacă cerul era înnorat sau era noapte.

Aparatul care generează microunde se numeşte magnetron şi a fost inventat de către Randdal şi Bott. Unitatea radar emitea microunde doar pentru o fracţiune de secundă, şi apoi întrerupea transmisia. O altă parte a unităţii radar recepţiona ecoul care apărea numai atunci când fascicolul radar emis întâlnea o ţintă şi revenea la unitatea radar. Dacă acest ecou revenea după un timp mai lung, însemna că avioanele inamice erau departe, iar dacă reveneau mai repede, avioanele erau mult mai aproape.

Ideea de a folosi microunde în pregătirea alimentelor a apărut, ca multe alte mari descoperiri, accidental. În 1946, inginerul american P. L. Spencer, care lucra la testarea magnetroanelor, a constatat că o bucată de ciocolată pe care o ţinea în buzunar se topise şi îi pătase pantalonii, deşi nu era cald în cameră. Considerând că de vină ar putea fi microundele, Spencer a luat un pumn de porumb pentru floricele şi l-a supus radiaţiilor cu microunde. În scurt timp, podeau laboratorului său era acoperită cu floricele de porumb. A urmat apoi un alt experiment, în care inginerul a încercat să gătească ouă în coajă. A avut surpriza să constate că ouăle explodau din cauza presiunii crescute din interiorul lor.

Oameni practici, americanii au realizat imediat primul cuptor cu microunde. Succesul a fost mai mult decât modest, deoarece cuptorul era cam cât un frigider mare (cântărea 300 kg!) şi avea spaţiul pentru gătit doar de dimensiunile unui cuptor cu microunde obişnuit, de astăzi.

Destul de repede, s-a constatat că microundele trec direct prin sticlă, hârtie, aluat, grăsimi şi porţelanuri. Apa are capacitatea de a absorbi foarte bine microundele. Sub influenţa acestora, moleculele de apă vibrează de circa 2,5 miliarde de ori pe secundă, frecarea acestora generând căldura necesară pentru gătit.

Deşi mulţi cred că microundele încălzesc din interior spre în afară, această părere nu este reală, fiind contrazisă de experimente. Totuşi, sunt necesare unele explicaţii. Prima: oul pe care Spencer a încercat să-l gătească părea că se încălzeşte din interior. Aceasta s-a datorat faptului că în coaja oului există foarte puţină apă, în timp ce interiorul este foarte umed. Deci, apa din interiorul său s-a încălzit, provocând explozia, în timp ce coaja nu a reacţionat. O a doua posibilă explicaţie este că majoritatea produselor din aluat au o coajă cu un conţinut mai scăzut de apă. Dacă se încălzeşte la microunde o plăcintă sau un cartof fiert, coaja va rămâne mai rece, în timp ce interiorul va fi fierbinte.

Evident, în afară de influenţa microundelor asupra alimentelor, s-au înregistrat şi exploatat, în timp, efectele biologice ale acestora în diferite tratamente la nivelul ochilor, măduvei osoase, sistemului cardio-vascular şi chiar la nivelul sistemului nervos central. Toate modificările apar ca o consecinţă a încălzirii moleculelor de apă din respectivele organe. Dar, despre aceasta vom scrie cu altă ocazie.