Din flora medicinală de primăvară

Încă din primele zile de primăvară, după imaculatul ghiocel, apare urzica vie (Urtica dioica), dar şi alte plante dintre cele mai vechi şi mai valoroase, considerate izvor de sănătate şi purificare, precum spanacul, păducelul sau lăcrămioarele. Plantele medicinale care apar în această perioadă sunt recomandate în cure alimentare şi terapeutice pentru efectele lor tonice, depurative şi mineralizante, mai ales persoanelor anemice, rahitice, convalescente şi obosite.

Urzica se dovedește a fi un medicament natural de neegalat cu toate organele sale vegetale bogate în substanţe bioactive, fiind utilizate la prevenirea şi vindecarea unui mare număr de afecţiuni, bogate în substanţe bioactive: vitaminele (A, C, K, B, PP), clorofilă, carotenoizi, proteine şi complexul de săruri minerale (Fe, Mg, Ca, Si, K). Ca rezultat al prezenţei acestui complex de principii active, urzica are multe proprietăţi terapeutice: antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, hepatoprotectoare, depurative (în curăţarea sângelui de toxine), tonice, antirahitice, antihemoragice, expectorante, antitusive, antidiabetice.

O cură susţinută de urzici are acţiuni favorabile pe o paletă largă de afecţiuni maladive: digestive, genitale, renale, pulmonare, cardiovasculare, reumatismale, dermatologice etc. Datorită bogăţiei în clorofile, urzica constituie o materie primă foarte valoroasă în industria cosmetică. Intră în compoziţia pastelor de dinţi, a şampoanelor şi în tincturile cu efecte contra căderii părului, a seboreei şi a mătreţei. În alimentaţie, datorită conţinutului ridicat în substanţe proteice, vitamine şi săruri minerale, urzicile tinere se folosesc, cu mare succes, în diferite preparate culinare (salate, supe, ciorbe, mâncăruri cu carne, piure, pilaf, chiftele cu cartofi, sucuri). O cură de urzici, timp de cel puţin 30 de zile, în fiecare primăvară, poate fi mai eficientă decât orice alt tratament pentru fortificarea, vitaminizarea şi mineralizarea organismului şi pentru eliminarea toxinelor acumulate în corp pe parcursul întregii ierni, realizând astfel o întinerire generală a organismului.

Spanacul

Numit și Spinacea oleracea, spanacul este o plantă anuală originară din Orient, cu efecte terapeutice deosebite, fiind considerată „doctorul primăverii”. Conţinutul său biochimic arată o mare bogăţie în săruri minerale (Fe, P, Mg, Zn, Ca, K, S), vitamine (B complex, A, C, E, K, PP), flavonoide, caroten, clorofilă, proteine, lipide, luteină, spinacină, acid folic, acid oxalic, care contribuie la etalarea multiplelor proprietăţi terapeutice: avitaminoze, antiscorbutice, anemice, anticanceroase, antirahitice, laxative şi depurative.

Consumul spanacului s-a dovedit eficient în prevenirea bolilor cardiovasculare (infarctul miocardic, accidente vascular-cerebrale, hipertensiune arterială, arterită), fortificarea inimii şi a vaselor sanguine. Spanacul reduce colesterolul din vasele de sânge şi contribuie la menţinerea unei presiuni arteriale normale.

Prin acţiunea depurativă şi prin prezenţa unui conţinut ridicat de fibre, curăţă organismul de toxine, fiind alimentul foarte eficient în curele de primăvară (se spune că spanacul mătură intestinele). La nivelul aparatului respirator, previne instalarea astmului bronşic, combate tusea uscată, hemoptizia, răcelile şi infecţii comune.

O cură de spanac ajută la întărirea sistemului imunitar de apărare a organismului, iar prin prezenţa saponinelor şi a acidului folic facilitează absorbţia în organism a fierului şi iodului, cu efecte contra anemiei feriprive, a anemiei la femei gravide şi bătrâni, a depresiilor psihice şi a asteniei fizice şi nervoase de primăvară, a stărilor de oboseală şi epuizare, convalescenţă, avitaminoze, scorbut.

Datorită prezenţei vitaminei K şi a sărurilor de Zn şi Mg, ajută la mineralizarea oaselor şi întărirea sistemului osos, prevenind rahitismul la copii, osteoporoza la femei. Datorită prezenţei luteinei şi a flavonoizilor, se asigură o bună funcţionare a creierului, încetineşte ritmul îmbătrânirii şi a tulburărilor de memorie, celulele corpului se menţin tinere, cu capacitate de regenerare continuă, evitând astfel apariţia bolilor bătrâneţii (atrofia cerebrală, demenţa şi boala ­Alzheimer).

Lăcrămioarele

Se regăsesc între plantele înflorite în luna mai, care ascund în frumuseţea petalelor şi verdele frunzelor veritabile elixire de sănătate. Lăcrămioarele sunt folosite ca tonic-cardiace, datorită conţinutului în heterozide cardiotonice şi în saponozide (convalazida, convalarina, convalamarina). Se utilizează, după avizul medicului, în tratamentul unor boli cardiovasculare cum ar fi: insuficienţa cardiacă, angina pectorală, nevroze cardiace, aritmii, extrasistole, palpitaţii, puls redus şi atero­scleroză.

Păducelul

Numit și Crataegus monogyna, C. oxyacantha, păducelul este arbustul creat de Dumnezeu pentru a-i ajuta pe bolnavii cardiaci şi persoanele de vârsta a treia, mai ales pe cele cu suferinţe de inimă şi nervi. De altfel, specialiştii francezi numesc păducelul „floarea inimii şi laptele bătrânilor”. Preparatele din păducel sunt recomandate pentru: insuficienţă cardiacă manifestată prin miocardită, cardiopatie ischemică şi angină pectorală; hipertensiune arterială şi tensiune oscilantă; tulburări de ritm cardiac cu extrasistole, palpitaţii, tahicardie paroxistică, aritmii, spasme vasculare şi bufeuri congestive; ateroscleroză coronariană cu blocarea sau reducerea fluxului de sânge oxigenat de la inimă spre creier.