Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Displagiile şi paraplegiile copilului
În numărul de astăzi vom continua să vă prezentăm alte două forme ale paraliziilor cerebrale ce pot fi întâlnite la copil, alături de cauzele ce duc la declanşarea lor şi a simptomelor pe care le prezintă cei afectaţi.
Displagia spastică infantilă este cunoscută sub numele de boala Little, care include tetraplegii sau tetrapareze congenitale. Printre caracteristicile bolii se numără complicaţiile segmentului inferior al trunchiului şi picioarelor, pe când mâinile sunt mai puţin afectate. Boala Little se manifestă printr-o rigiditate generalizată, atunci când sunt afectate atât mâinile, cât şi picioarele sau printr-o rigiditate de tip paraplegic, când sunt afectate numai picioarele. Afecţiunea apare ca urmare a unor leziuni ale creierului în cadrul encefalopatiilor infecţioase sau în cadrul traumatismelor obstetricale. Simptomele apar chiar din primele luni de viaţă. Copilul nu prezintă mişcări active, este rigid, iar capul este căzut. Întreaga musculatură este contractată, ceea ce determină o poziţie anormală a membelor, în special a membrelor inferioare: coapsele sunt rotate înăuntru, cu genunchii presaţi unul contra altuia. Alteori, genunchii se încalecă unul peste altul, ca o foarfecă. Copilul se menţine pe sol pe vârful piciorului, mersul fiind greoi sau chiar imposibil. De asemenea, prezintă tulburări ale dezvoltării psihointelectuale. În evoluţia bolii se remarcă o întârziere la ameliorare într-o anumită ordine: spasticitatea membrelor inferioare se diminuează, motilitatea se îmbunătăţeşte, iar mersul devine din ce în ce mai uşor. Simptomele paraplegiilor Paraplegia afectează aproape întotdeauna picioarele, fiind de două tipuri: flască sau spastică. Paraplegia flască se caracterizează prin paralizie (care împiedică statul în picioare sau mersul), hipotonie (care este evidentă şi se constată la palparea muşchilor), reflexele osteotendinoase ale picioarelor sunt anihilate. Apar, constant, tulburări sfincteriene, ca retenţia de urină, dar şi incontinenţă de materii fecale. Paraplegia flască are drept cauze traumatismele rahidiene, uneori chiar minime, puncţia lombară sau un hematom la nivelul măduvei spinării. Paraplegia spastică este specifică picioarelor care sunt în extensie şi cuprinde următoarele simptome majore: paralizie, hipertonie. Mersul copilului este foarte greoi; acesta pierde din forţa picioarelor, ceea ce determină căderea bolnavului.