Doar 29 de pediatri oncologi în întreaga țară

În condițiile în care oncologia pediatrică înregistrează un deficit acut de medici, iar numărul îmbolnăvirilor crește de la un an la altul, Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) a pus la punct un subprogram dedicat acestor bolnavi.

Potrivit declarațiilor făcute de Vasile Ciurchea, preșe­din­tele CNAS, la confe­rința „Asistenţa copilului cu cancer în România - progrese şi provocări”, subprogramul dedicat cazurilor de oncologie pediatrică ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie. Acesta a subliniat că este necesară o bună gestionare a banilor în cadrul subprogramului şi a vorbit şi despre introducerea de molecule noi pentru tratarea afecţiunilor oncologice.

Însă acești copii nu au nevoie doar de terapie specific oncologică, ci de mult mai mult de atât. Astfel, dr. Mihaela Bucurenci, coordonatorul Coaliţiei pentru Cauza Copilului cu Cancer, a atras atenţia că sunt necesare activități de psihoterapie, dar şi protecţie socială, precum şi asigurarea accesului la educaţie, în condiţiile în care un copil bolnav petrece aproape doi ani în spital. Iar din acest punct de vedere ONG-urile au un rol vital în centrele de oncologie pediatrică, asigurând suport psihosocial.

Potrivit statisticilor centralizate la nivel național, în prezent în România mai profesează doar 29 de medici oncologi pediatri. O parte dintre aceștia se află deja în preajma vârstei de pensionare, iar perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, prea puțini tineri medici putând, legal, să opteze până acum pentru această specializare. „Nu s-au creat specialişti de mai mult de zece ani. Supraspecializarea hematologie şi oncologie pediatrică a fost desfiinţată cu mai mult de zece ani în urmă. A fost reînfiinţată, pe hârtie, în 2012, iar anul trecut a fost aprobată de către Ministerul Sănătăţii, conform standardelor europene, dar din 2 februarie 2015 până acum nu am reuşit să găsim modalitatea de a aplica din simplul motiv că ea durează doi ani, este cu scoatere din producţie, perioadă în care candidaţii ar trebui să-şi plătească şi cursurile, şi să se şi întreţină”, a precizat conf. dr. Monica Dragomir, şeful Secţiei de oncologie pediatrică de la Institutul Oncologic Bucureşti, citată de Agerpres.

Deficitul de medici este dublat și de cel al asistenților medicali din secţiile şi compartimentele de oncologie pediatrică, în condiţiile în care activitatea medicală depusă este similară secţiilor de terapie intensivă, iar personalul se confruntă cu stres psihologic şi un volum mare de muncă. „Una este să faci doar un antibiotic unui copil internat pentru pneumonie, alta este ca, pe lângă antibiotic, tratament suportiv, să faci tratamente cu citostatice, care implică risc vital”, a apreciat conf. dr. Monica Dragomir.

Toate aceste cauze, alături de lipsa de educație a pacienților cu privire la profilaxia și combaterea bolilor, precum și la diagnosticarea precoce, au făcut ca, începând din 2012, boala să fie diagnosticată tot mai frecvent în stadii tardive, fenomen care afectează şansa de supravieţuire sub tratament oncologic.

Datele statistice arată că în Europa sunt diagnosticate anual 35.000 de cazuri noi de cancer, dintre care 15.000 la copii cu vârste sub 15 ani, iar 20.000 la categoria de vârstă 15-24 de ani. Două treimi din supravieţuitori se confruntă cu efecte secundare tardive, care le afectează calitatea vieţii. Conform estimărilor, unul din 300 de nou-născuţi va dezvolta un cancer până la vârsta de 20 de ani. Cazurile de cancer la copii sunt mult diferite faţă de ale adulţilor, astfel că prima categorie se confruntă mai ales cu boli de sânge, leucemii, limfoame şi tumori cerebrale.
Și în România incidența bolii stă sub semnul unei curbe într-o continuă ascensiune, estimată a fi crescut de la 11,6 la 13,7 la suta de mii de locuitori. De asemenea, în România, anul trecut au fost diagnosticaţi 550 de pacienţi noi cu afecţiuni maligne.

La nivel mondial, rata de supravieţuire a copiilor bolnavi de cancer este de 80%, însă 6.000 de copii mor în fiecare an din pricina bolii. De asemenea, în Europa, cancerul este prima cauză de mortalitate la copii cu vârste mai mari de un an.