Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dosarul electronic al pacientului, obligatoriu
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Radu Ţibichi, a anunţat recent, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că dosarul electronic al pacientului va deveni obligatoriu, în curând, la acest moment fiind în lucru legislaţia incidentă.
„Dosarul electronic de sănătate este un proiect finalizat. Este un sistem funcţional, dar are o mare problemă, nu este obligatoriu. Avem, până în acest moment, peste 6 milioane de dosare constituite. Acest dosar are marele avantaj că, în momentul instituirii lui, importă toate datele din sistemul vechi, nu va porni de la zero, ci va avea un istoric. Lucrăm la legislaţia incidentă pentru ca acest dosar să devină obligatoriu. Este, de altfel, o solicitare şi o cerinţă a medicilor, pentru că acest dosar, în afară de faptul că devine o colecţie de date foarte de utilă a asiguraţilor, a persoanelor (pentru că nu se referă doar la asiguraţi, ci la toţi cetăţenii) este un instrument foarte bun pentru medici. În acest dosar vor fi date din istoric şi cele care ţin de sumarul de urgenţă al persoanei, informaţii ce poate salva vieţi”, a arătat preşedintele CNAS.
Pe de altă parte, ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că, până la sfârşitul anului, va fi modificată norma legală referitoare la accesul rudelor la dosarele medicale ale pacienţilor decedaţi. El s-a referit la cazul familiei unui tânăr, care a murit în urma tragediei din clubul Colectiv, căruia spitalul a refuzat să îi dea dosarul medical, pentru că pacientul nu a apucat să îşi dea consimţământul.