Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
„Dosarul electronic este prea securizat”
Președintele Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), Radu Țibichi, a declarat că dosarul electronic de sănătate a fost conceput cu utilizarea celor mai mari standarde de securitate în domeniul datelor medicale. „Există două bariere de intrare în dosarul electronic: matrice de securitate plus o parolă suplimentară şi există voci care spun că acest dosar electronic este prea securizat, pentru că ar trebui ca medicii să aibă acces necondiţionat la toate datele. În momentul de faţă suntem, comparativ cu alte ţări, foarte securizaţi din acest punct de vedere”, a declarat Ţibichi. Potrivit reprezentanților CNAS, dosarul medical electronic va cuprinde date referitoare la sumarul de urgenţă, la care vor avea acces medicii, şi o secţiune de istoric medical, pe care pacienții o vor putea accesa cu parola proprie şi cu matricea de securitate.
Colegiul Medicilor din România s-a declarat împotriva implementării proiectului dosarului medical electronic, considerând că, prin obligativitatea introducerii datelor medicale în acest sistem, este încălcată confidenţialitatea informaţiei medicale a pacientului şi a vieţii private a acestuia. Reprezentanții CNAS susțin însă că este important ca dosarul electronic să fie acceptat, întrucât el devine un instrument de lucru esențial pentru medici, dar și pentru pacient, care va avea „datele organizate şi va putea să joace un rol activ în gestionarea propriei sănătăţi”.