Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Drepturile asiguratului: Obţinerea de reţete compensate sau gratuite
Orice asigurat poate să beneficieze de medicamente compensate sau gratuite, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicii care se află în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
Lista cu aceste medicamente se aprobă prin hotărâre a Guvernului. În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman. Totuşi, pentru a beneficia de reţetele compensate sau gratuite trebuie îndeplinite câteva condiţii: - să fiţi înscrişi la un medic de familie; - pentru a beneficia de reţete trebuie să vă prezentaţi la medicul de familie. În urma consultaţiei, dacă este cazul, acesta vă va elibera reţeta cu medicamentele compensate sau gratuite de care aveţi nevoie; - în unele situaţii, medicul de familie vă va elibera o trimitere către un medic specialist care, în urma unor consultaţii de specialitate, vă va acorda reţeta corespunzătoare sau va completa o scrisoare medicală pentru eliberarea reţetei de către medicul de familie; - în cazul în care asiguratul renunţă la anumite medicamente cuprinse în prescripţia medicală, acestea se anulează, deoarece nu este permisă eliberarea altor medicamente din farmacie în cadrul sumei respective; - asiguratul are obligaţia de a semna de primirea medicamentelor pe reţetă, pe care trebuie menţionat numele, prenumele, adresa completă, seria şi numărul actului de identitate al acestuia, codul numeric personal (CNP) şi data eliberării. Medicamentele pot fi prescrise pentru o perioadă de până la 3-5 zile în cazul unor afecţiuni acute, 8-10 zile în afecţiuni subacute şi de până la 30 de zile pentru bolnavii cu afecţiuni cronice, cu excepţia bolnavilor cu diagnosticul diabet zaharat, pentru care perioada poate fi de până la 60 de zile. Prescripţia medicală eliberată de medicii din spitale la externarea bolnavului poate cuprinde medicaţia pentru maximum 30 de zile. Cea pentru cazurile cronice este valabilă maximum 30 de zile de la data emiterii acesteia, iar în afecţiunile acute şi subacute prescripţia medicală este valabilă în mediul urban numai în primele 24 de ore de la prescriere, iar în mediul rural 48 de ore.