Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Durerea la femei
Deoarece în acest an, perioada 15-22 octombrie este declarată Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Durerii, cu tema „Durerea la femei“, am crezut de cuviinţă să subliniem câteva caracteristici ale durerii postoperatorii, mai ales că foarte multe femei recurg la operaţia cezariană. Tratarea durerii postoperatorii este un act de importanţă majoră, atât pentru confortul pacientei, cât şi pentru evoluţia postoperatorie ulterioară, în sensul că, durerea netratată este stresantă şi poate afecta recuperarea postoperatorie.
Durerea împiedică mobilizarea, produce privare de somn, anxietate şi sentimentul de neputinţă. La nivelul inimii, durerea creşte riscul de angină pectorală sau infarct. În mod reflex, din cauza durerii este inhibată mişcarea toracelui, ceea ce determină oprirea secreţiilor bronşice şi posibilitatea apariţiei complicaţiilor respiratorii postoperatorii. Durerea poate, de asemenea, îngreuna reluarea tranzitului intestinal, deoarece mişcarea şi respiraţia profundă intensifică durerea. Există o mare variabilitate individuală în ceea ce priveşte percepţia şi reacţia la durere. Importantă este şi vârsta, durerea fiind mai evident manifestată la femeile tinere. Factorii psihici au o importanţă deosebită, de regulă numai 2/3 dintre femei acuzând durere postoperatorie (jumătate din acestea plângându-se de dureri severe). Durerea după operaţia cezariană este descrisă în mod obişnuit ca având două componente: - durere la nivelul inciziei operatorii; durerea este ascuţită, continuă, accentuată de mişcare, respiraţii profunde, tuse; - durerea generată de contracţiile uterine; este imprecis localizată, descrisă adesea de paciente ca ceva „care roade“ sau „sfredeleşte“ şi este intermitentă. Este deosebit de important ca medicul să identifice aceste componente ale durerii postoperatorii, deoarece tratamentul lor este diferit. Astfel, durerea cauzată de incizie se tratează prin infiltraţii cu anestezice locale, în timp ce durerea dată de contracţiile uterine se tratează cu antiinflamatorii nesteroidiene. De regulă, durerea după cezariană scade repede după 24 de ore, încât la majoritatea lehuzelor sunt suficiente analgezicele administrate pe gură şi numai în cazuri foarte rare este nevoie de administrarea analgezicului printr-un cateter, implantat la nivelul măduvei spinării. De regulă, durerea postoperatorie se estompează rapid, pacientele simt nevoia de mişcare, doresc să-şi vadă copilul şi să reintre în mediul familial. În concluzie, se preferă, pentru primele 24 de ore, la pacientele sănătoase, metode simple de analgezie postoperatorie, sigure şi eficiente, care să asigure satisfacţie şi mulţumire.